Doi spioni ruși, prinși în timp ce încercau să intre în laboratorul din Elveția unde era analizat Noviciok folosit în cazul Skripal

Data publicării:
Investigations Continue At The Scene Of Salisbury Spy Poisoning
Foto: Guliver/Getty Images

Doi agenţi ruşi, suspectaţi că au încercat să spioneze un laborator elveţian căruia i-a fost încredinţată analiza agentului neurotoxic Noviciok, despre care Londra a spus că a fost utilizat în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury (sud-vestul Angliei), au fost reţinuţi în Olanda şi expulzaţi în primăvara acestui an, dezvăluie în ediţia sa de vineri ziarul elveţian Tages Anzeiger, citând surse neidentificate, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Investigations Continue At The Scene Of Salisbury Spy Poisoning
Foto: Guliver/Getty Images

Această informaţie este confirmată şi de ziarul olandez NRC Handelsblad.

Serviciul de informaţii al Confederaţiei elveţiene (SRC) a declarat pentru Tages Anzeiger că este la curent cu „cazul din Haga şi expulzarea celor doi spioni ruşi”, conform portalului RTS.

Potrivit publicaţiei elveţiene, autorităţile olandeze şi britanice au acţionat împreună pentru a dejuca un complot împotriva laboratorului Spiez, situat în apropiere de Berna, unde activează experţi în domeniile nuclear, biologic şi chimic.

De asemenea, un responsabil pentru relaţiile cu presa din cadrul SRC a declarat că „Serviciul (de informaţii elveţian) a participat activ la această operaţiune împreună cu parteneri olandezi şi britanici”. Intervenţia a permis „prevenirea oricărei acţiuni ilegale împotriva unei infrastructuri elveţiene critice”.

Laboratorul Oficiului Federal pentru Protecţie Civilă din Elveţia, specializat în ameninţări chimice, a fost implicat în analiza agentului neurotoxic despre care s-a spus că a fost utilizat în cazul otrăvirii fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie la Salisbury. Londra a atribuit încă de la început Moscovei responsabilitatea pentru acest caz.

Conform NRC Handelsblad, cei doi spioni transportau material care le-ar fi permis să intre în reţeaua informatică a laboratorului Spiez.

Cei doi agenţi reţinuţi în Olanda sunt alţii decât cei doi ruşi acuzaţi de Marea Britanie de otrăvirea lui Serghei şi Iulia Skripal la Salisbury, conform media citate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...