Doi bărbaţi au fost executaţi în Iran, pentru un atac asupra unui sanctuar şiit

Data publicării:
streag, spânzuratoare
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Shutterstock

Doi bărbați au fost spânzurați sâmbătă dimineaţă în Iran, pentru un atentat asupra unui sanctuar şiit, în octombrie 2022, în care au fost ucise 13 persoane, au informat mass-media de stat iraniene, preluate de mai multe agenții occidentale. Atacul fusese revendicat de gruparea Stat Islamic.

Cei doi bărbaţi au fost spânzuraţi în zori, în oraşul Shiraz (sudul Iranului), nu departe de locul atentatului, a relatat agenţia de ştiri oficială IRNA, preluată de EFE, Reuters şi AFP, potrivit Agerpres. În momentul condamnării, s-a stabilit ca sentinţa să fie executată în public.

În timpul procesului, bărbaţii au declarat că au fost în contact cu Statul Islamic în ţara vecină Afganistan şi au ajutat la organizarea atacului asupra sanctuarului Shah Cheragh din Shiraz, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Iran, potrivit presei iraniene.

Verdictul iniţial împotriva celor doi condamnaţi a fost anunţat la 16 martie 2023 şi a fost confirmat de Curtea Supremă a Iranului, după ce cazul a fost reanalizat şi după ce a fost evidenţiat „rolul direct al celor doi terorişti în conceperea şi sprijinirea atacului”, a mai scris agenția iraniană IRNA.

Presa iraniană a amintit că, în ziua de 26 octombrie 2022, un bărbat a deschis focul asupra credincioşilor la sanctuarul şiit Shah Cheragh din Shiraz, capitala provinciei Fars, şi că 13 oameni au murit şi peste 30 au fost rănite. Atacatorul, identificat drept cetăţean al Tadjikistanului, a murit la scurt timp la spital din cauza rănilor suferite în timpul atacului.

În martie, justiţia iraniană i-a condamnat la moarte pe cei doi bărbaţi pentru participarea la atentat. Cei doi au fost condamnaţi pentru „corupţie pe pământ” şi pentru „atentat la securitatea naţională”, potrivit IRNA.

Potrivit Amnesty International, 314 persoane au fost executate în Iran în anul 2021.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...