Dispute în coaliție. Premierul Italiei demisionează
Data publicării:
Premierul Enrico Letta a fost acuzat chiar de către colegii săi din Partidul Democrat de lipsa de acţiune pentru relansarea economiei. El a fost considerat vinovat pentru creşterea şomajului până la 12,7 la sută, cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.
„Conducerea Partidului Democrat a examinat situaţia politică şi evoluţiile recente. Îi mulţumeşte Preşedintelui Consiliului, Enrico Letta, pentru activitatea deosebită în fruntea guvernului”, a declarat Matteo Renzi, liderul Partidului Democrat.
Enrico Letta a fost desemnat premier al Italiei în aprilie anul trecut. El a condus o coaliţie de centru-dreapta, din care au făcut parte Partidul Democrat şi formaţiunea Poporul Libertăţii, condusă de Silvio Berlusconi. La vremea respectivă, el îşi propunea reforme politice.
„O politică italiană diferită, cu reforme constituţionale, care sunt deja necesare pentru reducerea numărului parlamentarilor, în vederea schimbării sistemului bicameral paritar pe care îl avem şi care a fost unul dintre elementele care au dus la blocajul politic”, spunea Letta vorbind despre reformele pe care le avea în vedere.
Potrivit presei de la Roma, Matteo Renzi ar putea fi desemnat pentru postul de premier în locul lui Enrico Letta.