Dineu pentru premierul Canadei, la Casa Albă

Data publicării:
justin trudeau getty
FOTO; Gulliver/ Getty Images

Îmbrăcat în smoking, Barack Obama şi soţia sa, care purta o creaţie Jason Wu, şi-au întâmpinat oaspeţii pe treptele Casei Albe, apoi i-au invitat în salonul de ceremonii. Gazda a ţinut un discurs în care a lăudat valorile comune ale celor două ţări. A profitat însă de ocazie ca să glumească pe seama dorinţei unor americani de a emigra în Canada, în caz că va fi ales Donald Trump.

Unde am mai putea vedea o comunitate precum Cape Breton, Nova Scotia, primindu-i cu braţele deschise pe americani, dacă nu le va plăcea rezultatul alegerilor? Spre lauda lor, canadienii din British Columbia şi New Brunswick au respins până acum ideea de a construi un zid pentru a-i ţine departe pe vecinii lor de la sud,” a spus Barack Obama, preşedintele SUA.

La rândul său, premierul canadian a glumit pe seama cântăreţului Justin Bieber.

Unul dintre cele mai populare exporturi ale noastre în Statele Unite, şi vă rog să nu-l mai tachinaţi, a fost un alt Justin. Haideţi ! Băiatul a avut un an grozav,” a glumit Justin Trudeau, premierul Canadei.

A glumit însă şi pe seama faptului că Barack Obama e la final de mandat, în timp ce el e abia la început.

Fie ca legătura deosebită dintre ţările noastre să continue să se dezvolte în anii următori. Şi fie ca părul meu să încărunţească mai încet decât al dumneavoastră,” a adăugat premierul Canadei.

La dineu au fost invitaţi şi cetăţeni canadieni care trăiesc în Statele Unite. Printre ei, actorii hollywoodieni Ryan Reynolds, Mike Myers şi Sandra Oh.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...