Un producător premiat cu Grammy, care a lucrat cu numeroase vedete, a fost arestat după ce ar fi violat cinci femei

Data actualizării: Data publicării:
detail
Sursa foto: Profimedia Images

Producătorul muzical Detail, care a lucrat alături de Beyonce, Jennifer Lopez și Nicki Minaj, este acuzat că a violat cinci femei și a agresat sexual o altă femeie, potrivit BBC.

Atacurile ar fi avut loc între 2010 și 2018, potrivit procuraturii comitatului Los Angeles.

Detail, pe numele său real Noel Christopher Fisher, a contribuit la hituri cunoscute, precum melodia "Drunk in Love" a lui Beyonce.

Bărbatul a fost arestat miercuri și ar fi reținut pe o cauțiune de 6,3 milioane de dolari. Detail neagă acuzațiile.

Procurorii spun că presupusele incidente - în care au fost implicate femei cu vârste între 18 și 31 de ani - au avut loc în casa producătorului. Dacă va fi găsit vinovat și condamnat, bărbatul riscă o pedeapsă maximă de 225 de ani de închisoare.

Producătorul din Detroit a mai lucrat cu nume precum Akon, Lil Wayne, Wiz Khalifa, Future și Kelly Rowland.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri