Despăgubiri de 8 miliarde de dolari pentru un tânăr căruia i-au crescut sâni din cauza unui medicament

Data actualizării: Data publicării:
FTC Fines Diet Pills Makers For False Claims
Foto: GettyImages

O companie americană de medicamente trebuie să plătească 8 miliarde de dolari daune unui bărbat care nu a fost avertizat că un medicament antipsihotic ar putea să-i provoace creșterea sânilor.

Un juriu din Philadelphia i-a acordat despăgubirea uriașă lui Nicholas Murray, 26 de ani, al cărui caz a fost unul dintre miile ajunse în instanță legate de aceeași situație. Avocații tânărului au afirmat că firma de medicamente J&J a pus „profiturile înaintea pacienților” în cazul medicamentului Risperdal, potrivit BBC NEWS.

J&J a anunțat că va contesta hotărârea pe care o consideră „disproporționată grosolan”.

Gigantul american se confruntă, de asemenea, și cu alte procese în centrul cărora se află alte două produse, între care o pudră pentru bebeluși care ar conține azbest, iar acestea vin în plus, pe lângă o luptă legală continuă pentru rolul pe care l-ar avea în criza dependenței de opioide din SUA.

La începutul acestui an, compania a fost condamnată la plata unei sancțiuni de 572 milioane dolari pentru rolul său în alimentarea crizei dependenței de opioide din Oklahoma.

În cazul de față, s-a constatat că lui Nicholas Murray au început să-i crească sânii după ce medicii săi au început să-i prescrie medicamentul în cauză în 2003. Un psiholog i-a dat rețeta după ce l-a diagnosticat cu o tulburare din spectrul autismului.

Risperdal este aprobat pentru tratamentul schizofreniei și tulburării bipolare, dar medicii pot prescrie medicamentul și pentru alte afecțiuni.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...