Potrivit unei jurnaliste care a reuşit să scape de furia sătenilor, echipa ajunsese într-o localitate din sudul ţării, nu departe de locul unde a reizbucnit pentru prima dată epidemia la începutul anului.
Speriaţi că vor fi depistaţi ca purtători ai virusului mortal şi plasaţi în carantină, oamenii au început să arunce cu pietre în echipa de medici şi jurnalişti care se afla într-o misiune de informare.
Incidentul vine la o lună după ce localnicii din aceeaşi regiune s-au revoltat în urma zvonurilor potrivit cărora o echipă de angajaţi ai sistemului sanitar a răspândit intenţionat virusul într-o piaţă aglomerată.
Între timp, ONU a avertizat că epidemia de Ebola reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.