D. Şova, G. Becali, C.V. Tudor, menţionaţi în raportul Departamentului de Stat privind libertatea religioasă

Data publicării:
dan sova RESIZE-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu-1

„Cei mai mulţi politicieni importanţi au continuat să denunţe public antisemitismul şi încercările de negare publică a Holocaustului. Cu toate acestea, au fost şi cazuri de declaraţii antisemite sau de negare a Holocaustului”, se arată în raportul publicat luni de Departamentul de Stat, citat de Mediafax.

Cazul Dan Șova, critici internaționale

În acest sens, este menţionată declaraţia televizată a lui Dan Şova din 5 martie 2012, pe atunci purtător de cuvânt al PSD, care a afirmat că niciun evreu nu a avut de suferit pe teritoriul României datorită mareşalului Antonescu. De asemenea, raportul evidenţiază că declaraţia lui Şova a fost condamnată de comunităţile evreieşti din România şi din alte ţări, precum şi de alte organizaţii internaţionale, iar împotriva acestuia a fost depusă şi o plângere legală privind încălcarea legii care interzice negarea Holocaustului.

Documentul Departamentului de Stat arată că Şova a fost retras din funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi a mers la Washington, la Memorialul Holocaustului, iar la întoarcere a recunoscut că declaraţia sa a fost ignorantă, şi-a cerut scuze şi a retras-o, arătând că după studiul a sute de pagini de documente a înţeles „soarta dramatică” pe care au avut-o evreii din România.

În plus, raportul relatează şi „valul de critici interne şi internaţionale” stârnit de numirea lui Şova ca ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul pe 6 august 2012, precum şi noile scuze publice exprimate de acesta. „El a promovat apoi întărirea legislaţiei de combatere a rasismului şi antisemitismului şi a susţinut proiectele de învăţare despre Holocaust din şcoli şi universităţi”, evidenţiază documentul administraţiei americane.

George Becali: baptiştii şi neo-protestanţii sunt „culte satanice”

George Becali este menţionat şi el în raport, pentru afirmaţia dintr-un talk-show că baptiştii şi neo-protestanţii sunt „culte satanice” şi nu ţin de creştinism, el fiind reclamat de Biserica Baptistă, care a criticat şi postul de televiziune respectiv şi i-a cerut măsuri pentru evitarea difuzării unor astfel de declaraţii.

Este relatată şi declaraţia de pe 18 octombrie a liderului Partidului România Mare, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, care a afirmat într-o emisiune televizată că nu va recunoaşte până la moarte Holocaustul din România. Atitudinea lui Vadim Tudor a fost reclamată autorităţilor române pentru încălcarea legislaţiei, dar publicaţii ale partidului acestuia continuă să publice articole cu afirmaţii antisemite.

Raportul administraţiei SUA mai arată că Guvernul român a continuat să implementeze recomandările raportului Comisiei Wiesel şi a făcut progrese în promovarea predării în şcoli a cursului privind Holocaustului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...