Un puternic seism cu o magnitudine de 6,2 s-a produs în Noua Zeelandă, pe Insula de Sud, în apropierea capitalei Wellington. Nu a fost emisă alertă de tsunami şi deocamdată nu se ştie dacă sunt victime sau pagube materiale.
Cutremurul a avut epicentrul la 10 kilometri de orăşelul Seddon, la o adâncime de numai opt kilometri, şi a fost urmat de mai multe replici. Iniţial, Institutul american de Geofizică evaluase magnitudinea preliminară a seismului la 6,8.
Mişcarea telurică a fost resimţită la mare distanţă, din sudul ţării, de la Cristchurch, până în nord, la Auckland.
Cel mai puternic au simţit cutremurul locuitorii din Wellington, care au ieşit în stradă cuprinşi de panică, ori s-au ascuns sub birouri.
La sfârşitul lunii iulie, în aceaşi zonă a mai avut loc un cutremur, de magnitudine 6,9.