Cursă pentru recuperarea avionului F-35 căzut în mare. Marea Britanie şi SUA promit să găsească epava înaintea Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
avion f35 decoleaza de pe portvion
Un avion F-35 poate ajunge să coste și peste 100 de milioane de lire sterline. Foto: Profimedia

Marea Britanie, Statele Unite şi NATO dau asigurări că vor recupera înaintea Rusiei epava avionului stealth F-35B care s-a prăbuşit miercurea trecută în mare.

Avionul decolase de pe portavionul britanic HMS Queen Elizabeth înainte de a cădea în Marea Mediterană. Pilotul a reuşit să se ejecteze la timp.

Alianţa Nord-Atlantică şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibila recuperare a aparatului de către Rusia şi cu riscul ca acesta să pună mâna pe tehnologia avionului.

„Îl vom recupera primii, vă garantez”, a declarat generalul Simon Doran, ofiţerul american cu cel mai înalt grad de la bordul portavionului, scrie Agerpres, preluând AFP.

„Nu suntem îngrijoraţi de recuperarea lui”, a asigurat la rândul său adjunctul comandantului suprem al forţelor aliate pentru Europa, generalul Tim Radford, în faţa jurnaliştilor aflaţi la bordul navei care navighează în Marea Mediterană.

„Nu suntem îngrijoraţi, pentru că lucrăm la asta chiar acum. A existat o îngrijorare când avionul a căzut, dar pilotul este sănătos şi asta este cel mai important”, a adăugat el.

Generalul Tim Radford nu a vrut să dezvăluie detalii despre operaţiunea de salvare.

Pierderea acestui F-35 este un „incident cu adevărat regretabil (...) un regres”, a spus la rândul său ofiţerul la conducerea uneia din cele nouă nave angajate în Marea Mediterană, căpitanul Steve Moorhouse. Dar, a adăugat el, „fiabilitatea acestui aparat şi încrederea noastră în el şi în proiect sunt intacte”.

Marea Britanie a primit deja 21 de aparate F-35B americane, majoritatea destinate celor două portavioane ale sale, HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales.

F-35B este o variantă a celei de-a cincea generaţii de F-35, capabilă de aterizări verticale şi decolări scurte, reaminteşte AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei