Cum și-a făcut Polonia autostrăzi cu bani europeni

Data publicării:
19112012 20polonia-34247

Progresul este semnificativ pentru Polonia, care în 2007 avea sub 700 de kilometri. Acum, ţara are 1.300 de kilometri de autostradă, plus 1.000 de kilometri de drumuri expres. Numărul de kilometri ai Poloniei este comparabil cu cel al Ungariei, dar mult mai ridicat decât cel al României. Practic, în vreme ce lucrările la autostrăzile din România au avansat în ritm de melc, până la un total de 500 de kilometri, polonezii au reuşit să mai recupereze din decalajul faţă de ţările din vestul continentului.

Bineînţeles, Polonia nu se poate compara cu Germania, care are circa 13.000 de kilometri de autostrăzi, sau cu Franţa, care numără peste 10.000 de kilometri de autostrăzi.

Reţeta succesului polonezilor în materie de infrastructură a fost şi este absorbţia fondurilor europene. Polonia a beneficiat din 2007 de circa șase miliarde de euro din fondurile europene pentru construcţia de autostrăzi, potrivit AFP. De altfel, Polonia a fost şi cel mai mare beneficiar al fondurilor structurale şi de coeziune, în perioada 2007-2013, cu alocări de peste 67 de miliarde de euro.

Tocmai de aceea, Polonia se opune oricărei reduceri a bugetului UE pentru perioada 2014-2020. Investiţiile în infrastructură, alături de cele în educaţie, IT, sănătate au făcut din Polonia nu numai campioana regiunii la absorbţia banilor europeni, ci şi unul dintre statele care au experimentat o criză economică de catifea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avantaje ai la pensie dacă ai lucrat în condiții grele. Explicații pentru grupele I și II de muncă
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
Gene Hackman
Rezultatele finale ale autopsiei lui Gene Hackman și a soției sale. Este posibil ca actorul să nu fi realizat...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiei și Mica recalculare: „Valorificăm toate veniturile”
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar...
UTV
Mira s-a mutat cu Levi Elekes într-o casă luminoasă: „În sfârșit mă trezesc cu chef de viață”