Cum au ajuns 85 de cărucioare de supermarket în mijlocul unui drum din Germania. Polițiștii încearcă să lămurească misterul

Data publicării:
carucioare
FOTO: Poliția Germană

Poliția din orașul german Sankt Ingbert anchetează un incident neobișnuit, fiind în căutarea mai multor persoane care au blocat în timpul nopții traficul cu 85 de cărucioare de supermarket furate, pe care le-au lăsat să ruleze pe stradă de pe un deal.

Cărucioarele, despre care poliţia susţine că au fost furate dintr-un supermarket din apropiere în primele ore ale zilei de joi, au fost lăsate să alunece la vale, oprindu-se după 80 de metri în mijlocul unui drum principal şi blocând traficul pe ambele sensuri, relatează Bild.

Nimeni nu a fost rănit în acest incident şi nicio pagubă asupra vreunei proprietăţi nu a fost semnalată până în prezent, a precizat poliţia într-o declaraţie.

Poliţiştii au deschis o anchetă cu privire la o posibilă infracţiune de blocare a traficului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri