CRIZA OSTATICILOR. Un francez şi un american au fost ucişi în cursul operaţiunii de eliberare

Data publicării:
in 20amenas 205503570 20afp 20mediafax 20foto 20kjetil 20alsvik-44582

"Unul dintre compatrioţii noştri, Yann Desjeux, şi-a pierdut, din păcate, viaţa. Alţi trei dintre concetăţenii noştri, prezenţi de asemenea la complex în timpul atacului teroriştilor, sunt în viaţă", a a spus Laurent Fabius într-o scurtă declaraţie.

Citiţi şi: Trei ostatici români de pe platforma algeriană de gaze sunt liberi

"Prezint în numele guvernului condoleanţele cele mai sincere familiei lui Yann Desjeux şi celor ale altor victime care au murit din cauza acestei luări de ostatici", a declarat Fabius.

Dincolo de Ocean, Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, a emis un comunicat care confirmă moartea unui cetăţean american, Frederick Buttaccio, în timpul luării de ostatici din Algeria.

Anterior, postul de televiziune NBC News transmisese că un american a murit şi alţi doi au scăpat cu viaţă, adăugând că soarta altor doi americani este încă necunoscută.

Un american care a scăpat din cadrul complexului - Mark Cobb - a declarat la rândul său pentru postul CNN prin intermediul unui SMS că este "în siguranţă" după ce a fugit alături de colegi algerieni.

O sursă de securitate din Algeria a declarat anterior că 12 ostatici au fost ucişi în lansarea operaţiunii armatei algeriene împotriva grupului islamist, autor al răpirii a sute de persoane miercuri la complexul gazifer din In Amenas, în apropierea graniţei cu Libia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...