Crește numărul copiilor vaccinați, după ce procentul copiilor imunizați a scăzut dramatic în timpul pandemiei de COVID-19

Data actualizării: Data publicării:
doua maini in prim plan, cu manusi, cu o seringa alaturi de mana unui copil
Sursă foto: Profimedia Images

În anul 2022, la nivel mondial, au fost imunizați cu patru milioane mai mulți copii decât în anul precedent, după regresul major înregistrat din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit datelor publicate marți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF.

Potrivit studiului dat publicității de cele două organizații, în anul 2022, 20,5 milioane de copii au ratat cel puțin un vaccin de rutină, comparativ cu 24,4 milioane de copii în 2021. În ciuda progreselor, numărul acestor copii este în continuare mai mare decât cel din 2019 când, înaintea perturbărilor provocate de pandemie, 18,4 milioane de copii nu au beneficiat de vaccinuri.

Vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive (DTP) este folosit la nivel global ca un indicator al acoperirii vaccinale. Dintre cei 20,5 milioane de copii care nu au beneficiat de una sau mai multe doze de vaccin DTP în 2022, 14,3 milioane nu au primit nicio doză, fiind supranumiți “copiii fără nicio doză de vaccin”. Cifra arată un progres față de anul 2021, când s-au raportat 18,1 milioane de copii fără nicio doză de vaccin, dar rămâne în continuare mai mare decât cifra înregistrată în anul 2019, respectiv 12,9 milioane de copii.

„Aceste date sunt încurajatoare și reprezintă o încununare a tuturor eforturilor depuse pentru redresarea serviciilor de vaccinare atât de vitale, după doi ani în care acoperirea vaccinală a înregistrat un declin susținut”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director general al OMS. „Însă cifrele medii globale și regionale nu spun întreaga poveste și maschează inegalități grave și persistente. Când țările și regiunile rămân în urmă, cei care plătesc sunt copiii”.

Vaccinarea împotriva rujeolei – care este unul dintre cei mai infecțioși patogeni – nu a cunoscut o redresare comparabilă cu cea înregistrată în cazul altor vaccinuri, ceea ce înseamnă că 35,2 milioane de copii sunt expuși riscului de infectare cu rujeolă.
Acoperirea cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a crescut până la 83% în 2022, de la 81% în 2021, dar rămâne în continuare sub procentul de 86% atins în 2019. Prin urmare, anul trecut, 21,9 milioane de copii nu au beneficiat de vaccinurile de rutină împotriva rujeolei în primul an de viață - cu 2,7 milioane mai mult decât în 2019 - în timp ce alte 13,3 milioane nu au primit a doua doză, copiii din comunitățile cu o acoperire vaccinală slabă fiind astfel expuși riscului apariției epidemiilor.

„În spatele acestei tendințe pozitive, se ascunde un avertisment grav”, a afirmat Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF. „Dacă nu se remediază acoperirea deficitară a vaccinării de rutină în mai multe țări, copiii de pretutindeni vor continua să fie expuși riscului de a contracta și de a muri din cauza unor boli pe care le putem preveni. Virusurile precum rujeola nu cunosc granițe. Trebuie intensificate urgent eforturile de a imuniza copiii care nu au fost vaccinați, stabilizând și îmbunătățind totodată serviciile de vaccinare pentru a depăși nivelul de dinaintea pandemiei”.

Pentru prima dată, gradul de acoperire al vaccinului împotriva HPV a depășit nivelul de dinaintea pandemiei. Programele de vaccinare împotriva HPV demarate înaintea pandemiei au imunizat în 2022 același număr de fete ca în 2019. Cu toate acestea, în 2019, acoperirea vaccinală a fost cu mult sub ținta de 90%, lucru valabil și în 2022, rata medie a acoperirii programelor HPV ajungând la 67% în țările cu venituri mari și la 55% în țările cu venituri mici și medii.

În regiunea Europa și Asia Centrală, ratele estimate de imunizare au început, de asemenea, să își revină după perioada pandemică, dar nu au atins încă pe deplin procentele înregistrate în 2019. Datele din România indică un trend descendent, singura creștere înregistrată fiind în cazul vaccinului BCG.

Pentru România, estimările pentru doza DTP 1 (vaccinul împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive) sunt de 89% acoperire în 2022 (21.000 de copii neimunizați), în scădere de la 97% în 2021 și 96% în 2019.
Administrarea dozei RCV1 (vaccinul împotriva rubeolei) a înregistrat, de asemenea, o acoperire în scădere, de 83% în 2022, cu 7% față de 90% în 2019, ceea ce înseamnă că sunt 32.000 de copii neprotejați în 2022. Vaccinarea împotriva hepatitei B - doza administrată în termen de 24 de ore de la naștere - se estimează că a scăzut de la 99% în 2019 la 97% anul trecut, dar administrarea vaccinului BCG (împotriva tuberculozei) a înregistrat o creștere de 1% din 2019 la 97% în 2022.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri