Străinii nu vor putea participa la Maratonul de la Phenian
"Am fost informaţi de partenerii noştri din Coreea de Nord că niciun atlet străin - amator sau profesionist - nu va avea permisiunea să participe la Maratonul de la Phenian de anul acesta", a anunţat luni operatorul de turism din Beijing Koryo Tours.
O altă companie specializată în excursii în Coreea de Nord, Young Pioneer Tours, a precizat de asemenea că străinii nu vor putea participa la maraton din cauza restricţiilor legate de epidemia de Ebola, potrivit Mediafax.
Coreea de Nord a interzis accesul cetăţenilor străini pe teritoriul său în octombrie, din cauza temerilor legate de Ebola. De asemenea, Phenianul a impus măsuri riguroase de carantină pentru cetăţenii nord-coreeni care se întorc din străinătate.
Aproximativ 9.000 de persoane au murit din cauza virusului Ebola începând din decembrie 2013, însă până în prezent nu a fost raportat nici un caz în Coreea de Nord.
Koryo Tours a afirmat că i s-a spus să nu anuleze excursiile programate pentru martie, deşi nu este clar când vor fi redeschise graniţele nord-coreene pentru turiştii străini. Young Pioneer Tours se aşteaptă ca frontierele să fie redeschise în următoarele săptămâni.