162 de oameni se aflau la bordul feribotului în momentul producerii accidentului. Un pasager a descris momentul impactului.
„Mă aflam pe al doilea rând. Toţi turiştii aflaţi pe rândurile şapte şi opt au fost aruncaţi în faţă şi au ajuns pe al doilea rând, în urma impactului”, spune acesta.
Autorităţile au demarat o anchetă pentru a afla circumstanţele în care a avut loc accidentul.
„Feribotul se deplasa pe ruta normală şi circula cu mai puţin de 40 de kilometri la oră”, spune un reprezentant al companiei de transport.
„Feribotul de pasageri a suferit avarii în partea dreaptă şi frontal. Nava cargo a fost avariată pe partea stângă şi frontal. Feribotul de pasageri a reuşit să se deplaseze singur în port”, a precizat un reprezentant al pompierilor, Kwan Kam-Wing.
Apele teritoriale ale regiunii Hong Kong sunt printre cele mai aglomerate din lume. În urmă cu doi ani, 39 de oameni au murit în urma ciocnirii dintre un feribot şi o navă de agrement.