Cinematografele din China au primit dispoziţii să difuzeze filme de propagandă despre "dragostea pentru Partidul Comunist și țară"

Data publicării:
Sala de cinema cu scaune rosii dezinfectate.
Sala de cinema dezinfectată. Foto: Profimedia Images

Cinematografele din China au primit dispoziţii ca, începând de săptămâna aceasta, să proiecteze filme de propagandă de cel puţin două ori pe săptămână pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a Partidului Comunist.

Potrivit unei notificări publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Cinematografiei, proiecţiile ar urma să creeze o ''atmosferă deosebită şi caldă'' cu prilejul aniversării, ce va avea loc în luna iulie, informează DPA, citată de Agerpres.

Până la finalul anului, filmele care vorbesc despre ''dragostea pentru partid, dragostea pentru ţară şi dragostea pentru socialism'' ar trebui proiectate la sălile din ''fiecare provincie, regiune şi oraş'', a mai precizat administraţia pentru film.

Peliculele ar trebui să aducă laude partidului, patriei, poporului şi eroilor săi, se mai precizează pe pagina instituţiei.

Mobilizare pentru a aduce un număr cât mai mare de spectatori

Adminstraţia a mai menţionat că membrii de partid, funcţionarii şi ceilalţi spectatori trebuie să se mobilizeze pentru a se asigura că proiecţiile beneficiază de un număr mare de spectatori. Instituţia a făcut referire la publicitate, reduceri la preţurile biletelor şi ''alte modalităţi'' de a stimula prezenţa publicului, mai notează sursa citată. 

Intenţia proiectului este de a ''redescoperi clasicii'' şi de a ''păstra patriotismul şi educaţia revoluţionară tradiţională''.

Primul sezon cuprinzând 12 pelicule, care vor fi proiectate luna aceasta, debutează cu ''Nan zheng bei zhan'' (''Luptând la Nord şi Sud''), din 1952, un film despre războiul împotriva Japoniei. Lista publicată de televiziunea naţională mai include pelicula ''Hongse Niangzi Jun'' (''Detaşamentul roşu de femei''), din 1960.

Printre filmele recente care vor fi proiectate se numără drama de război ''Jingang Chuan'' (''Sacrificiul''), din 2020, despre Războiul din Coreea, din 1953. China a participat cu trupe de ''voluntari'' alături de Coreea de Nord împotriva trupelor SUA şi ONU din Coreea de Sud.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...