La începutul pandemiei de coronavirus am fost avertizați de faptul că durează ani ca un vaccin să fie produs. Acum, la doar 10 luni de când virusul afectează întreaga planetă, mai multe țări au primit deja vaccinuri și au început administrarea lor în masă iar firmele care stau la baza acestor injecții au devenit cunoscute în toată lumea.
Ca urmare, analiștii de investiții preconizează că cel puțin două dintre acestea, compania americană de biotehnologie Moderna și compania germană BioNTech, împreună cu partenerul său, gigantul american Pfizer, vor câștiga cel mai probabil miliarde de dolari începând de anul viitor.
Cu toate acestea, nu este clar câți producători de vaccinuri sunt în măsură să scoată profit pe termen lung din urma injecțiilor. Datorită modului în care aceste vaccinuri au fost finanțate și a numărului mare de firme care se alătură cursei pentru ca acestea să fie produse, orice oportunitatea de a obține profituri mari ar putea fi de scurtă durată.
Cine a investit în vaccinuri
Din cauza nevoii urgente de a se găsi un vaccin care să lupte împotriva Covid-19, atât guvernele cât și donatorii au investit miliarde de lire sterline pentru ca vaccinurile să fie produse și testate.
Organizații filantropice, precum Fundația Gates, dar și persoane publice, cum ar fi fondatorul Alibaba, Jack Ma sau vedeta muzicii country, Dolly Parton s-au implicat financiar în dezvoltarea unui vaccin.
Potrivit unei analize făcute de Airfinity și citată de BBC, guvernele țărilor au furnizat până la 6,5 miliarde de lire sterline, iar organizațiile non-profit aproape 1,5 miliarde de lire sterline.
Doar 2,6 miliarde de lire sterline au provenit din investițiile proprii ale companiilor care produc vaccinuri, multe dintre ele depinzând în mare măsură de finanțarea externă.
Există, însă, un motiv pentru care firmele mari nu s-au grăbit să finanțeze proiecte de vaccinare. Producerea unui vaccin, în special în timpul unei pandemii, nu s-a dovedit a fi foarte profitabilă în trecut. Procesul de descoperire a unei injecții eficiente împotriva unui asemenea virus necesită timp și este departe de a fi sigur. De asemenea, țările mai sărace au nevoie de provizii mari, însă nu își pot permite să plătească prețuri ridicate. Așadar, prețurile trebuie păstrate într-o limită pe care să și-o poată permite și o țară cu o economie mai scăzută.
Totodată, vaccinurile anti-Covid trebuie administrate doar o dată sau de două ori, spre deosebire de cele împotriva gripei sau a altor boli. Pe de altă parte, piața vaccinurilor antigripale, care valorează miliarde de dolari pe an, sugerează că, dacă Covid-19 va reprezenta o problemă constantă, la fel ca gripa, atunci ar putea fi profitabil pentru firmele care produc cele mai rentabile și mai eficiente vaccinuri.
Cât cer producătorii pentru o doză de vaccin
Unele firme nu vor să profite de pe urma crizei globale, mai ales după ce au primit atât de multe finanțări din exterior, astfel că prețurile pe care le percep pentru o doză de vaccin sunt unele scăzute. De exemplu, atât marele producător de medicamente din SUA, Johnson & Johnson, cât și AstraZeneca, s-au angajat să vândă vaccinul la un preț care doar să le acopere costurile de producție.
În prezent, cel mai ieftin vaccin pare a fi cel vândut de AstraZeneca și costă 4 dolari pe doză.
Spre deosebire de AstraZeneca și Johnson & Johnson, compania Moderna are prețuri mut mai mari, de până la 37 de dolari pe doză. Scopul său este acela de a obține un anumit profit pentru acționarii firmelor, deși o mare parte din prețul cerut pe vaccin va acoperi și costurile transportului vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute.
Cu toate acestea, prețurile nu rămân fixe. De obicei, companiile farmaceutice percep diferite sume de bani pentru diferite țări, în funcție de cât își pot permite guvernele.
Promisiunea AstraZeneca de a menține prețurile scăzute pentru vaccinul său se extinde doar pentru „durata pandemiei”, ceea ce înseamnă că ar putea să perceapă prețuri mai mari începând încă de anul viitor, în funcție de evoluția virusului.
Miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi cumpărate pe plan mondial
Guvernele și organizațiile multilaterale s-au angajat deja să cumpere miliarde de doze la prețuri deja stabilite, astfel că, pentru următoarele câteva luni, firmele vor fi ocupate să îndeplinească aceste comenzi cât mai repede posibil.
Cei care vând vaccinurile către țări cu o putere mai mare de cumpărare vor începe în timp să vadă o rentabilitate a investiției lor, în timp ce AstraZeneca, în ciuda faptului că poate furniza cel mai mare număr de doze, își va acoperi doar costurile de producție.
După îndeplinirea acestor prime contracte, este mai greu de prezis cum va arăta noul peisaj al vaccinului. Acesta depinde de multe lucruri: cât durează imunitatea la cei vaccinați, câte vaccinuri de succes apar și dacă producția și distribuția se desfășoară fără probleme.
Unul dintre motivele pentru care valoarea de piață a BioNTech și Moderna a crescut, este că vaccinurile lor oferă o dovadă a eficienței tehnologiei ARN, cu ajutorul căreia celulele din corp sunt direcționate să producă proteine pentru prevenirea sau combaterea unei boli.
Înainte de vaccinul anti-Covid, compania BioNTech lucra la un vaccin pentru împotriva cancerului de piele, iar Moderna urmărea un vaccin pentru cancerul ovarian.
Editor : I.C