Cine are de pierdut din afacerea caselor de 1 € vândute în Italia

Data actualizării: Data publicării:
oras vechi in italia
Case vechi vândute cu 1 euro în Italia FOTO: Profimedia Images

Zeci de localități din Italia au vândut locuințe abandonate la prețuri derizorii, de 1 euro, declanșând un nou tip de goană după aur a cumpărătorilor din întreaga lume care încearcă să facă o investiție în zone frumoase și îndepărtate.

Tranzacțiile au fost considerate avantajoase pentru ambele părți, comunitățile „adormite” primind un aflux de noi cetățeni și investiții, pe măsură ce proprietățile degradate revin la viață și, mai important, deja încep să contribuie la veniturile locale.

Însă, în toată „afacerea” există și pierzători.

Acum, familiile proprietarilor originari ai unor case abandonate încep să se adreseze autorităților cu cereri de revendicare pentru casele vechi, spunând că ar fi trebuit să fie puși la curent cu vânzările, potrivit CNN.

Citește și: Satul idilic din Italia care îi plătește generos pe oamenii care se stabilesc acolo. Există, însă, și o condiție

Printre cei care contestă vânzarea caselor se numără și Josie Faccini, din Niagara Falls, Canada. Bunica ei, Consilia Scapillati, a emigrat în Canada în anii 1950, lăsând în urmă o căsuță pirorească din piatră în centrul istoric al localității Castropignano, în sudul regiunii Molise din Italia, casă pe care familia a vizitat-o ​​în mod regulat de-a lungul anilor.

După ce a citit despre planul orașului Castropignano de a-și vinde vechile locuințe, Faccini a început să-și facă griji cu privire la vechea proprietate a familiei și a petrecut luni întregi încercând, de departe, să-și reafirme pretenția la casa pe care bunica ei a abandonat-o cu decenii în urmă.

Josie Faccini nu este singura în această situație. Totuși, autoritățile locale spun că au depus eforturi fantastice pentru a contacta familiile proprietarilor inițiali...

Supărată și frustrată

„Am auzit de planurile de vânzare, apoi am văzut un articol în care se spunea că primarul a trimis notificări în străinătate, dar nimeni din familia mea nu a fost informat despre vânzare”, a declarat pentru CNN Josie Faccini. Ea spune că a trimis mai multe e-mailuri și o scrisoare recomandată către Nicola Scapillati, primarul din Castropignano, dar nu a primit niciun răspuns.

Sunt atât de supărată și frustrată. Aș vrea să văd orașul înflorind și să contribui la asta, dar vă rog să nu ne furați casa.”

Faccini spune că a primit în cele din urmă un răspuns de la primar, după opt luni, dar că Scapillati i-a transmis că trebuie să furnizeze un act de proprietate și informații pentru a-și motiva revendicarea. Acest lucru s-ar putea dovedi foarte dificil. Primarul a spus pentru CNN că, de-a lungul anilor, locuința putea fi revendicată chiar și de către rude îndepărtate, însă nimeni nu a făcut-o.

Orașul Castropignano are aproximativ 100 de case abandonate, aflate în stare avansată de degradare.

Amenzi și confiscări

După ce a primit mii de e-mailuri de la potențiali cumpărători, primarul Scapillati a identificat o primă tranșă de case și a trimis aproximativ 20 de scrisori către proprietarii originali răspândiți în întreaga lume.

Primarul a spus pentru CNN că va confisca proprietățile și le va vinde noilor cumpărători, dacă proprietarii inițiali nu răspund într-un interval de timp rezonabil și să spună dacă intenționează să preia clădirile sau renunță la ele.

El spune că proprietățile sunt degradate și prezintă pericol.

Din punct de vedere legal, primarul este acoperit. Oricine deține proprietăți în Italia are obligația de a le întreține, astfel încât starea lor să nu prezinte niciun pericol. Nerespectarea acestui lucru poate duce la amenzi și confiscări.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri