CIA i-ar fi permis celui mai periculos deţinut al său să realizeze schiţa unui aspirator, într-o închisoare din România

Data publicării:
4883467-AFP Mediafax Foto-HO 1

„Nu voiam ca ei să înnebunească”, a declarat un fost oficial CIA pentru Associated Press, unii dintre puţinii care au vorbit sub acoperirea anonimatului din cauza interdicţiei de a discuta despre centrele de detenţie secrete ale CIA, în prezent închise, sau despre interesul lui Mohammed pentru aspiratoare.

Metodele programului CIA erau „concepute pentru dislocarea psihologică” a deţinuţilor. Dar odată încetate interogatoriile, Agenţia a fost nevoită să repare prejudiciul psihologic cauzat deţinuţilor. Ca urmare, i-a permis lui Mohammed, licenţiat în inginerie mecanică, să deseneze schiţa unui aspirator, reuşind astfel să îl menţină sănătos.

Alţii nu s-au descurcat la fel de bine. Ramzi Binalshibh şi Abd al-Nashiri, care ar fi fost închişi în Polonia şi România cu Mohammed, au avut probleme psihice. Al-Nashiri suferă de depresie şi tulburare de stres posttraumatic, iar Binalshibh este tratat de schizofrenie cu o gamă largă de medicamente antipsihotice.

După ce închisoarea din Polonia a fost închisă, în septembrie 2003, Mohammed a fost mutat la Bucureşti, în centrul de detenţie cu numele de cod „Britelite”, susţine AP. La scurt timp, CIA a încercat să găsească modalităţi de a-l destinde pe Mohammed, întrucât valoarea sa ca furnizor de informaţii se diminuase.

În închisoarea din România, deţinuţilor li se ofereau cărţi pe care să le citească. Potrivit foştilor oficiali, lui Mohammed îi plăcea seria Harry Potter. Ca măsură de securitate, după ce un deţinut termina de citit o carte, ofiţerii CIA verificau minuţios fiecare pagină pentru a se asigura că deţinuţii nu comunică între ei în acest fel. La un moment dat, ei l-au prins pe Mohammed încercând să ascundă un mesaj într-o carte în care îi avertiza pe colegii săi de detenţie să nu vorbească despre curierul lui Osama ben Laden.

Mohammed a terminat studiile la North Carolina AT&T State University, obţinându-şi licenţa în inginerie mecanică în 1986. Nu este clar dacă Mohammed era interesat în realizarea unui aspirator mai bun sau avea motive ascunse. Este posibil ca el să fi intenţionat să folosească planurile pentru a ascunde informaţii secrete sau pentru a-şi înşela temnicerii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei