Chinurile cumplite pe care le-a îndurat o româncă răpită în Italia de un cunoscut DJ

Data publicării:
Francesco Cirioni
Francesco Cirioni FOTO: Corriere della Sera

Un cunoscut DJ italian și proprietarul unui post de radio din Roma, Francesco Cirioni, 39 de ani, a fost arestat pentru sechestrare de persoane, agresiune și viol, după ce ar fi sechestrat-o în casă timp de trei zile pe o româncă de 31 de ani, pe care a supus-o la violențe și chinuri greu de imaginat.

Femeia a reușit să fugă din casă în momentul în care răpitorul ei s-a retras pe balcon pentru o convorbire telefonică confidențială. A oprit prima mașină care a trecut prin fața imobilului și s-a dus la cea mai apropiată secție de poliție să-l reclame pe torționarul ei, potrivit Corriere della Sera.

Potrivit sursei citate, femeia își câștigă existența prostituându-se în capitala italiană, iar în una din zile a fost abordată de Francesco Cirioni care i-a oferit 1.000 de euro pentru a petrece câteva zile în compania lui. Femeia a acceptat, dar a pus câteva condiții cu care bărbatul a fost de acord. Ca să-i dovedească că intențiile lui erau cât se poate de normale, înainte de a pleca spre casa unde urmau să-și petreacă timpul, a dus-o pe femeie la un magazin și i-a făcut cadou două perechi de pantofi.

Însă, odată ajunși în locuința lui, a uitat de tot ce promisese și a supus-o pe femeie la bătăi, agresiuni sexuale brutale și amenințări cu moartea.

În timpul audierilor, femeia a spus că agresorul ei s-a drogat în tot acest timp, a imobilizat-o și a torturat-o. În a treia zi, când era aproape convinsă că nu va scăpa cu viață, Francesco Cirioni i-a cerut să se aranjeze, pentru că urmau să se întâlnească în oraș cu un prieten. A ieșit apoi pe balcon să vorbească la telefon, timp în care femeia a evadat.

Pe lângă sechestrare, agresiune și viol, italianul a fost acuzat și de trafic și consum de droguri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...