China anunță sancțiuni pe viață pentru cei care susțin independența Taiwanului

Data publicării:
harta taiwan
China continuă să vadă Taiwanul ca pe o parte inseparabilă a teritoriului său. Foto: Profimedia Images

China îi va sancționa pe viață pe cei care susțin independența Taiwanului, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Oficiului chinez pentru Afaceri cu Taiwan, potrivit Reuters. Beijingul a întocmit o listă neagră cu astfel de persoane.

Este pentru prima dată când China formulează pedepse concrete pentru cei considerați a fi susținători ai independenței Taiwanului, în contextul creșterii tensiunilor între China continentală și insula autoguvernată, pe care China o revendică. 

Oficiul i-a numit pe premierul taiwanez Su Tseng-chang, pe președintele Parlamentului, You Si-kun, și pe ministrul de Externe Joseph Wu oameni care sunt „cu încăpățânare pro-independența Taiwanului” și a anunțat public pentru prima dată că a întocmit o listă cu persoane care se încadrează în această categorie.

China va aplica pedepse celor aflați pe listă - nu le va permite să intre în China continentală și în Hong Kong și Macao, a mai spus purtătoarea de cuvânt Zhu Fenglian.

Persoanele aflate pe lista neagră nu vor avea voie să coopereze cu oameni și entități din China continentală și nici companiile sau organizațiile lor nu vor avea voie să aibă relații cu cele aflate în China continentală.

Politicienii taiwanezi se bazează în parte și pe donații din partea companiilor pentru a-și finanța campaniile electorale. Multe companii taiwaneze fac profit din afaceri cu China continentală. Zeci de mii de taiwanezi muncesc în China continentală. 

De asemenea, China va lua „orice alte măsuri necesare” împotriva acestor persoane, a precizat Zhu Fenglian.

Ea a mai spus că mesajul pe care China vrea să îl transmită suporterilor independenței Taiwanului este următorul: „Cei care își uită strămoșii, își trădează și divid țara nu vor avea o soartă bună și vor fi disprețuiți de oameni și judecați de istorie”.

Consiliul taiwanez pentru Afaceri cu China continentală nu a furnizat deocamdată o reacție la anunțul Chinei, mai precizează Reuters.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri