Ce s-a întâmplat în Siria a doua zi după atacul occidentalilor

Data publicării:
securitate douma
Armata siriană a anunţat sâmbătă recucerirea completă a enclavei rebele Ghouta de est de lângă Damasc, informează SANA, agenţia oficială de presă a Siriei, preluată de AFP. O ştire similară fusese însă difuzată joi, din surse militare ruse, de agenţii de presă din Rusia, citate de Reuters, scrie Agerpres.
comandantul armatei siriene
Comandatul armatei siriene Foto: SANA

„Toţi teroriştii au părăsit Douma, ultimul lor bastion din Ghouta de Est”, a afirmat un purtător de cuvânt al forţelor armate siriene, a cărui declaraţie a fost transmisă şi de televiziunea de stat. Regimul de la Damasc foloseşte termenul „terorişti” pentru a se referi la rebeli, menţionează AFP.

Luptele din Ghouta şi bombardamentele care le-au precedat şi au sprijinit pe parcurs ofensiva guvernamentală s-au soldat cu peste 1700 de morţi în rândul civililor, potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Majoritatea rebelilor au plecat din Ghouta în urma unor acorduri cu autorităţile siriene şi cu militarii ruşi aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Ultimii luptători rebeli, cei din grupul Jaish al-Islam, au părăsit Ghouta sâmbătă, după ce Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit au lansat lovituri aeriene împotriva unor obiective implicate în înarmarea chimică a regimului de la Damasc. Represaliile militare occidentale au urmat acuzaţiilor că în oraşul Douma din Ghouta a fost folosit sâmbăta trecută un gaz toxic, care a făcut zeci de victime. 

Potrivit agenției oficiale SANA, forțele siriene de securitate au intrat sâmbătă în Douma, oraș din Ghouta de Est, pentru a restabili siguranța și stabilitatea în perspectiva revenirii tuturor instituțiilor în oraș.

Pe de altă parte,  o explozie puternică a avut loc sâmbătă într-o zonă controlată de guvernul sirian în regiunea rurală de la sud de Alep, afirmă organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Informaţiile preluate de Reuters nu precizează cauza exploziei şi locul exact unde s-a produs, scrie Agerpres. 

După atacurile occidentalilor, situaţia se vede cu totul altfel din capitala siriană.

Apărarea antiaeriană a sirienilor a reacţionat, iar oficialii ruşi susţin că cele mai multe proiectile au fost doborâte. Occidentali spun, însă, că ele şi-au atins de fapt ţinta. O dovadă este centrul de cercetare ştiinţifică din Damasc, distrus în atac.

„Avem ştiri privind doborârea a 13 rachete lansate de agresorii americani, britanici şi francezi în zona Kiswah din suburbiile Damascului”, s-a anunțat la televiziunea siriană.

Potrivit propagandei de la Damasc, oamenii au sărbătorit în stradă interceptarea rachetelor, au scandat numele lui Bashar al-Assad şi i-au ridicat în slăvi pe soldaţi. Asta în timp ce la câteva ore după atac, televiziunea siriană de stat a prezentat imagini cu preşedintele ţării venind la birou ca într-o zi obişnuită.

„Nu am dormit deloc azi-noapte, am ieşit pe stradă în sprijinul militarilor care au doborât rachetele. Suntem puternici, iar ei (occidentalii, n.red.) au atacat Siria şi au conspirat împotriva Siriei în ultimii 8 ani, dar Siria e puternică”, a declarat un locuitor la televiziunea națională siriană.

Citiți și:  Cine este Bashar al-Assad, președintele care a reuşit să-şi menţină poziţia în ciuda unui război civil

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...