Ce poate face un om obişnuit, fără nicio pregătire militară, în faţa unui atentat
"Cred că Europa, în întregul ei, are de făcut faţă unei fricţiuni între drepturile omului, democraţie şi lupta împotriva terorismului. Toate acestea nu pot fi aşezate la aceeaşi masă. Trebuie să gestioneze situaţia între ele, iar Europa încă nu a decis ce paşi este dispusă să facă. " Declaraţia a fost făcută de fostul şef al contraterorismului din Israel, generalul Nitzan Nuriel, într-un interviu acordat la Berlin, pentru emisiunea "Paşaport diplomatic".
1970 este anul în care a apărut terorismul contemporan, după cum declară de profesioniștii în domeniu. 9840 de incidente teroriste au avut loc în toată lumea în anii '70, iar numărul de victime ajungea la momentul respectiv la peste 7.000. Încă de atunci atacurile au început să se diversifice, s-a trecut de la răpirile de persoane, la detonări de grenade și bombe artizanale, dar și la deturnări de avioane. La acea vreme, în vestul lumii, contraterorismul era o chestiune de care se ocupau poliția și diplomația internațională, forțele armate erau mai puțin implicate în rezolvarea acestui gen de probleme. Terorismul de inspirație jihadistă a apărut în Europa în anii 1980, dar incidentele au fost izolate. Anii 2000 reprezintă dezvoltarea terorismului religios și perfecționarea metodei „atentatorul sinucigaș". Orientul Mijlociu a fost cu un pas mai în față, dacă putem spune așa, din acest punct de vedere. Primul astfel de atac, din perioada contemporană, a avut loc în Liban, în 1983
Cristina Cileacu: Dle. general, spuneţi-mi de ce este Israel considerată una dintre ţările de top când vine vorba despre lupta antiteroristă?
gral. (r) Nitzan Nuriel: Din păcate ne confruntăm cu terorismul din prima zi, mă refer la apariţia statului Israel, deci am fost nevoiţi să dezvoltăm concepte şi tehnologie care să ne facă să supravieţuim în regiunea noastră foarte dură, după cum ştii. Nu este ceva ce am dorit în mod special, este ceva către care am fost forţaţi. Am fost primii care au avut de a face cu deturnări de avioane, am fost primii care au avut de a face cu sinucigaşi cu bombă, am fost primii care ne-am confruntat cu tot felul de fenomene, aşa că am fost nevoiţi să dezvoltăm concepte şi capabilităţi şi prin aceste experienţe am devenit, poate nu numărul unu, dar printre primele 5 ţări din lume care se luptă cu terorismul şi ştiu cum să o facă.
Europa înseamnă valori bine definite, pentru care europenii au muncit mult și la care nu sunt dispuși să renunțe prea ușor. Drepturile omului reprezintă unul dintre conceptele inalienabile pe care Europa se bazează. În lupta antiteroristă însă, experții spun că trebuie găsite soluții prin care aceste valori fundamentale europene să poată fi ocolite. Au cel puțin o motivație: nu poți lupta împotriva unora care nu respectă nicio regulă, dacă ești limitat de un mecanism.
Cristina Cileacu: Suntem în Berlin, în Europa, iar în Berlin au fost recent atacuri teroriste, aşa cum au fost şi în Franţa, Bruxelles, Suedia şi aşa mai departe. Deci terorismul se mută dinspre Orientul Mijlociu spre Europa, mai mult decât era până acum. Ce ar trebui să facă mai bine serviciile secrete şi autorităţile europene, pentru a putea ataca problema terorismului?
gral. (r) Nitzan Nuriel: Cred că Europa, în întregul ei, are de făcut faţă unei fricţiuni între drepturile omului, democraţie şi lupta împotriva terorismului. Toate acestea nu pot fi aşezate la aceeaşi masă. Nu spun că este vorba despre alb şi negru, spun că trebuie să gestioneze situaţia între drepturile omului, valorile democratice şi lupta antiteroristă. Iar Europa încă nu a decis ce paşi este dispusă să facă. Cred că în următoarele câteva luni trebuie să ia aceste decizii, şi apoi vom vedea mai multă agresivitate şi mai multe acţiuni care vor aduce rezultate mai bune decât avem astăzi. Spun, cu tot respectul pentru drepturile omului, cu tot respectul pentru intimitatea de care avem nevoie, că suntem într-un punct în care trebuie să renunţăm la o parte din intimităţile noastre pentru a avea mai multă siguranţă şi securitate.
Cristina Cileacu: Daţi-mi un exemplu. Ce înseamnă intimitate pentru un israelian, astfel încât un european să înţeleagă care este diferenţa.
gral. (r) Nitzan Nuriel: Noi obişnuim să ne deschidem genţile la intrarea în orice mall, cinema sau restaurant. Este personal, ce am în geantă este treaba mea, nu treaba ta. Dar o deschidem pentru a arăta că nu suntem o ameninţare, că facem parte din grupul oamenilor buni. Cred că în Europa oamenii încă mai cred că nimeni nu ar trebui să le atingă genţile. Nimeni nu ar trebui să-şi deschidă portbagajul, nimeni nu ar trebui să le asculte telefonul mobil. Şi cred că este doar o chestiune de timp până când vor înţelege că dacă renunţă la aceste niveluri de intimitate, nu pot spune că sunt pe cale să schimbe Europa, ci că sunt pe cale să adapteze Europa în faţa noilor ameninţări.
Aparatele represive care au acţionat în Europa de est în perioada comunistă, dar şi urmările Războiului Rece, care a implicat întreaga lume, au produs efecte pe termen lung. Populaţiile europene sunt încă circumspecte în legătură cu activitatea serviciilor secrete. Dacă în est era vorba despre telefoane ascultate, corespondenţă interceptată şi ameninţări dure faţă de cetăţenii care ieşeau din rând şi nu se supuneau dictaturilor, în vest domina atmosfera încărcată de spionaj şi suspiciuni. Căderea comunismului şi încheierea războiului ideologic care împărţise lumea în două au adus o libertate mult dorită, de care s-a bucurat întreaga Europă. Dar lipsa de încredere în serviciile de securitate rămâne, puterile acestora sunt limitate.
Cristina Cileacu: Una dintre problemele care îi face pe europeni să fie reticenţi la acest tip de acţiune, este întrebarea: cine foloseşte aceste informaţii. Este o lipsă de încredere în autorităţi. De ce să mi se asculte telefonul, pentru că cine ştie cine va folosi aceste informaţii şi pentru ce.
gral. (r) Nitzan Nuriel: Sunt de acord cu tine. Eu sunt cel care a lansat în Israel conceptul general de paşaport biometric şi carte de identitate biometrică, şi am inclus şi întrebarea: avem nevoie de o bază de date biometrice la nivel naţional? Şi le-am spus oamenilor, dacă nu puteţi avea încredere în guvern, dacă nu puteţi avea încredere în lideri, atunci, ce putem face? Încrederea este una dintre legăturile de bază în ţările democratice, între rezidenţi şi lideri. Dacă nu sunt suficient de buni, schimbaţi-i, înlocuiţi-i după patru ani. Dar nu puteţi folosi scuza "nu am încredere în legislaţie" şi apoi să evitaţi cooperarea cu ei, când este vorba despre lupta împotriva terorismului şi despre securitate. Nu am nimic de ascuns, nu îmi este frică să mi se ia amprentele, sau să mi se facă recunoaştere facială de către autorităţi. Apropos, o facem fără discuţii pentru americani atunci când vrem o viză. Deci suntem dispuşi să punem la dispoziţia americanilor datele biometrice , ca să primi o viză, dar nu suntem dispuşi să le dăm propriilor guverne ca să le folosească pentru a ne proteja. Celor care nu au încredere în administraţie nu am ce să le spun.
Din păcate atacurile teroriste au devenit obişnuinţă pentru zilele noastre. Din fericire, estul Europei încă nu este o miză pentru terorişti. Şi totuşi, pentru că ne bucurăm de libera circulaţie, oricare dintre noi poate fi implicat fără voie într-o astfel de situaţie. Ce poate face un om obişnuit, fără nicio pregătire militară, în faţa unui atentat? Specialiştii nu recomandă implicarea şi desigur expunerea, dar de la situaţie la situaţie, sfaturile diferă. Un singur lucru este foarte sigur, toată lumea trebuie să fie cu ochii în patru.
Cristina Cileacu: Acordaţi consultanţă pentru câteva oraşe din Europa, unul este Berlin, altul este Cannes. Ce îi învăţaţi pe aceşti oameni, mă refer la autorităţile locale, la cei care v-au angajat.
gral. (r) Nitzan Nuriel: La modul general, încercăm să facem trei lucruri. Cele mai mari proiecte sunt supuse unui audit, care durează cam două săptămâni, se analizează toate problemele şi se caută un concept pe termen lung care să rezolve toate aceste probleme. Asta în primul rând. În al doilea rând, la o scară mai mică, ne asigurăm că ştiu să se descurce în cazul unor evenimente cu victime în masă. Acesta este elementul cheie al funcţionalităţii în agenţiile municipale. Dacă ei ştiu ce au de făcut în cazul evenimentelor cu victime în masă, sunt puţin mai relaxat, sunt mai puţin îngrijorat. Între toate acestea, venim cu un concept care se numeşte "jocul de-a războiul", adică alegem o situaţie şi o analizăm de la A la Z, facem practică şi prin acest lucru creştem utilizarea tuturor capabilităţilor. Noi suntem gata să cooperăm cu oricine, punem la dispoziţie experienţa noastră, avem limitări, desigur, dar aşa este politica statului Israel. Când vine vorba despre lupta antiteroristă, cooperăm şi oferim experienţa noastră.
Cristina Cileacu: Să ne întoarcem la atacurile teroriste din Europa din ultimii doi ani. Ce fel de sfaturi aţi da persoanelor care s-ar afla pe stradă sau pe aeroport unde un atac terorist tocmai urmează să înceapă?
gral. (r) Nitzan Nuriel: Trebuie să facem diferenţe între tipurile de atacuri. Dacă este un atac armat, atunci un simplu cetăţean care nu are armă nu poate face prea multe. Doar puţini sunt suficient de curajoşi să fugă să ia un scaun sau să facă ceva, pentru a ataca teroristul şi în acest fel el să greşească într-un fel. Dar în cele mai multe cazuri, mulţimea ar trebui să se ascundă, într-un fel sau altul. În locuri în care cineva te atacă cu un cuţit, atunci este aproape o luptă egală: atacă-l înapoi. Cum? Cu mâinile. Cum? Cu un scaun, cu o umbrelă, atacă şi tu, fii agresiv, fii proactiv, nu aştepta să vină să te atace.
Cristina Cileacu: Nu fi o victimă.
gral. (r) Nitzan Nuriel: Exact. Şi în ceea ce priveşte poliţia militară, spun într-una că prima echipă de răspuns este elementul crucial care determină durata evenimentului. Trebuie să fie suficiente echipe de prim răspuns, oameni bine pregătiţi şi bine echipaţi, capabili să ajungă acolo şi vor scurta durata evenimentului la mai puţin de un minut, decât ceva de durată în timpul căruia pot să apară mai multe victime.
În cazul atacurilor teroriste din ultimii doi ani din Europa, scenariul este oarecum asemănător. Atacatorii erau în mare parte europeni, pentru că despre cei care au comis aceste atentate se ştie că au fost născuţi şi crescuţi în Europa. Aproape toţi erau în evidenţele autorităţilor, unii dintre ei au fost chiar închişi şi eliberaţi ulterior. Cei mai mulţi dintre ei erau în contact cu organizaţii teroriste sau avea tendinţe de radicaliazare. În ciuda tuturor acestor elemente cunoscute, erau liberi şi au putut să facă sute de victime pe străzile oraşelor europene, în atacuri teroriste.
Cristina Cileacu: Dacă analizaţi cu experienţa dvs. cum au făcut faţă autorităţile din Europa atacurilor teroriste recente, de pildă vedem în media că majoritatea celor care au comis atacurile erau sub observaţie, au fost închişi sau, cumva în statisticile autorităţilor. Ce s-a întâmplat, după părerea dvs, cum de nu au fost în stare să oprească atacurile?
gral.(r) Nitzan Nuriel: Cred că încă este o distanţă între informaţiile pe care le avem şi felul în care le analizăm, ca să implementăm paşii corecţi ca să îi arestăm pe aceşti oameni. Distanţa aceasta încă există, adică profesionişii, serviciile de securitate ştiu ceva, dar nu ştiu să folosească informaţiile în justiţie astfel încât să-i aresteze pe aceşti oameni. Noi am găsit un mecanism, în Israel, prin care agenţiile de securitate pot merge la judecători să le spună: pe baza informaţiilor pe care le avem, considerăm că această persoană este periculoasă, vă cerem să îl arestaţi pentru 6 luni. Nu vrem să mergem în instanţă, nu vrem să trecem printr-un proces lung. Să-l "îngheţăm" (n.r. blocăm) pentru 6 luni. Nu este cea mai bună soluţie, dar măcar minimalizează riscul ca un nebun să fie pe stradă în aşteptarea momentului în care poate face ceva. Nu spun că este o soluţie bună, dar trebuie să te întrebi de fiecare dată care sunt alternativele. Pe baza a ceea ce se întâmplă în Europa, poţi vedea că alternativa este că aceşti nebuni, în loc să fie închişi pentru 6 luni, folosesc oportunitatea de a crea aceste atacuri teroriste.
Crimele care se comit în numele lui dumnezeu ajung pe prima pagină în presa internaţională şi şochează prin duritatea lor. Radicaliştii care se folosesc de islam drept scuză pentru atacurile pe care le pun în practică fac parte, în linii mari, din rândul claselor sărace, care nu au prea multe perspective de viitor. Însă regula nu este general valabilă.
Cristina Cileacu: Când vorbim despre diferenţele de bază dintre Orientul Mijlociu şi Europa, noi, ca europeni, vom spune că în Orientul Mijlociu viaţa este mai grea, oamenii sunt mult mai săraci decât cei din Europa, nu vorbesc despre Israel sau de ţările din Golf, mă refer la majoritatea populaţiei din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii. Deci, tendinţa de a deveni radicalist islamist este mai mare. Dar vedem şi că oamenii din Europa sau din SUA se radicalizează. Ce credeţi că le provoacă acest lucru, ce se întâmplă, după părerea dvs. de expert?
gral. (r) Nitzan Nuriel: Cred că este o chestiune foarte complicată. Vă pot spune că am ajuns la trei concluzii diferite. În Europa avem o generaţie tânără care se consideră un zero (n.r. nesemnificativă). De ce sunt un zero? Pentru că nu sunt suficient de bogaţi, nu se consideră în stare să obţină slujbe bine plătite. Ei sunt de părere că sunt blocaţi, aşa că îşi caută o cale să devină eroi. Iar ISIS le pune la dispoziţie o platformă foarte bună, îi trece de la cineva care nu merită, nimic la cineva care salvează lumea, pune bazele unui califat, şi aşa mai departe. Aceştia sunt un fel de oameni. Un alt gen de oameni sunt cei care sunt motivaţi religios şi care spun că au acum o şansă să construiască statele musulmane. Am două opţiuni, să rămân în Europa şi să donez bani sau să particip. Să stau în Europa şi să donez bani nu este destul, trebuie să fac mai mult şi sunt mulţi imami care încurajează acest lucru. Deci acesta este al doilea gen de oameni, cei care cred că din punct de vedere islamic aceasta este cea mai mare oportunitate să construiască Statul Islamic şi vor să fie parte din acest proces. Nu încerc să fac comparaţii. Acum 100 de ani când evreii trăiau în Rusia sau în Europa şi auzeau despre ideea de a face un nou stat evreiesc, cu mulţi ani înainte de holocaust, au lăsat totul, s-au mutat în statul Israel ca să construiască statul evreu. Putem compara fenomenele, dar nu motivele, nu rezultatele. Oamenii pleacă din Europa şi se mută în Irak sau Siria pentru a construi Statul Islamic, aşa simt ei că este bine să facă în acest moment. Şi în ultimul rând, vorbim despre criminali care doar "se joacă", un joc murdar şi sângeros, dar pentru ei este un joc. De aceea, este foarte dificil să îi oprim.
Societăţile din vest încearcă să folosească foşti jihadişti, care au realizat că radicalizarea nu este soluţia pentru problemele lor, să le arate celor care au trecut de cealaltă parte a baricadei că se pot reabilita. Aceştia predică în moschei împotriva ideologiilor radicale şi subliniază că religia este despre bine şi pace. Rezultatele, dacă vor fi, sunt aşteptate pe termen lung. Până atunci, societăţile în întregul lor trebuie să îşi asume o parte din motivele pentru care tinerii europeni cu origini orientale ajung să acţioneze în cel mai rău mod cu putinţă împotriva propriilor ţări.
Cristina Cileacu: Şi cum putem lupta cu o ideologie?
gral. (r) Nitzan Nuriel: Cu o ideologie şi mai bună. Poţi lupta cu oricine, dacă vii cu idei mai bune, dacă vii cu o abordare mai bună. Şi cred că mulţi dintre noi sunt de părere că actualele vieţi sunt mai importante decât cele din lumea viitoare. Din păcate ei (n.r. teroriştii) sunt de părere opusă, adică vieţile lor de astăzi nu înseamnă nimic pentru ei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
