Shashi Tharoor a spus că, dacă părinții tinerei de 23 de ani nu au nimic de obiectat, numele ar trebui făcut public.
Tânăra a murit într-un spital din Singapore, după ce a fost violată și bătută de șase bărbați, la 16 decembrie, într-un autobuz.
Marți, o sursă din poliție a spus că șoferul autobuzului în care tânăra a fost violată a încercat să o calce, după ce a fost aruncată afară, din mers, dar fata a fost salvată de prietenul ei.
Cinci dintre cei șase suspecți vor fi acuzați oficial de crimă și riscă pedeapsa cu moartea. Al șaselea suspect pare a fi minor, iar poliția a ordonat analize medicale pentru a se stabili cu exactitate vârsta acestuia.
Potrivit cifrelor oficiale, un viol este comis în New Delhi la fiecare 14 ore. Oficialii au anunțat măsuri menite să facă orașul mai sigur pentru femei: patrule de noapte, verificarea șoferilor de autobuze, interzicerera autobuzelor cu geamuri acoperite.