Cauza accidentului aviatic din Taiwan: Piloţii au oprit din greşeală al doilea motor, după defectarea primului

Data publicării:
taipei-taiwan-plane-crash-1

 

Consiliul pentru Siguranţa Aviaţiei a anunţat că motoarele au cedat, nereuşind să propulseze avionul după decolare. Thomas Wang a prezentat vineri concluziile preliminare ale investigaţiei în cazul prăbuşirii avionului companiei TransAsia, scrie Mediafax.

Potrivit oficialului citat, unul dintre motoarele cu elice ale avionului s-a oprit la un minut după decolare. Anchetatorii cred că motorul avionului de tip ATR 72 funcţiona, însă la o putere necorespunzătoare, din cauza scăderii presiunii uleiului. Imediat după defectarea motorului din dreapta, piloţii au oprit, din greşeală, şi celălalt motor.

„Vom analiza cum s-a ajuns la acestă situaţie”, a precizat Thomas Wang.

Este posibil ca piloţii să fi oprit din greşeală motorul stâng al avionului în încercarea de repornire a motorului drept, cel care se defectase.

La bordul avionului prăbuşit într-un râu erau 58 de persoane, dintre care cel puţin 35 au murit. Cutiile negre ale aeronavei arată că echipajul a încercat să repornească unul dintre motoare dar fără succes.

Citiți și: Mesajul dinaintea prăbușirii avionului din Taiwan

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri