Casa Albă condamnă decapitarea celor 21 de egipteni de către Statul Islamic

Data publicării:
Obama

Această ucidere oarbă a unor persoane nevinovate este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni violente comise de către terorişti afiliaţi Statului Islamic împotriva locuitorilor din regiune, inclusiv uciderea a zeci de militari egipteni în Sinai, care nu face decât să determine comunitatea internaţională să se unească împotriva grupării”, se arată într-un comunicat emis de preşedinţia americană duminică seara.

Statul Islamic a dat publicității, duminică, o înregistrare video în care susține că a executat 21 de creștini și arată explicit decapitarea a cel puțin zece bărbați despre care spune că sunt egipteni de confesiune creștină coptă care au fost răpiți recent în Libia.

Un purtător de cuvânt al Bisericii Copte din Egipt a confirmat, pentru agenţia oficială egipteană, execuţia celor 21 de bărbaţi.

Creştinii egipteni au fost capturaţi la Sirt, pe 12 ianuarie, în urma unor confruntări violente. Libia este devastată de conflicte între miliţii rivale, iar unii dintre militanţi au jurat credinţă Statului Islamic.

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a convocat Consiliul Naţional de Apărare pentru a examina situaţia şi a decretat şapte zile de doliu naţional.

Guvernul egiptean şi-a avertizat cetăţenii să nu călătorească în Libia, însă mulţi dintre ei pleacă în ţara vecină pentru a găsi un loc de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri