Carantină obligatorie pentru toate cadrele medicale care se întorc din Africa, prin aeroporturi din New York

Data publicării:
john-f-kennedy-jfk-airport-airports-in-new p-location 1039 c-0

Doctorul Craig Spencer a lucrat luna trecută în Guineea, pentru organizaţia umanitară Medici fără Frontiere. La câteva zile după ce a ajuns acasă, bărbatul a început să aibă febră. Deoarece simptomele au apărut în timpul perioadei de incubaţie de 21 de zile, acesta a anunţat imediat autorităţile, care au decis să-l interneze într-unul dintre spitalele din New York pregătite să facă faţă unor cazuri de Ebola.

Bineînţeles, faptul că pacientul este doctor reprezintă o situaţie specială, deoarece a avut prezenţa de spirit să intre în contact cu autorităţile imediat cum a simţit că este o problemă”, a declarat Bill de Blasio, primarul oraşului New York.

Suntem pregătiţi şi această situaţie va fi tratată cu cel mai înalt grad de profesionalism”, a dat asigurări Sam Miller, reprezentant al departamentului sănătăţii din New York.

Presa locală spune că medicul a călătorit cu metroul, a fost la pistă de bowling şi a mers cu un taxi în ziua de dinainte de a avea primele simptome. Acum, autorităţile încearcă să afle cu câţi oameni a intrat în contact bărbatul, după ce s-a întors din Africa.

Sunt gata să mă mut de aici. Mi-e frică să pun mâna pe ceva. Mi-e frică”, spune unul dintre vecinii medicului infectat cu Ebola.

M-am spălat pe mâini. Nu intru des în contact cu sânge, transpiraţie sau fecale, modul prin care se transmite Ebola. Nu sunt chiar atât de îngrijorată”, consideră un alt vecin.

Comunitatea internaţională avertizează că epidemia poate scăpa de sub control dacă nu vor fi luate măsuri urgente. Până acum, peste 4.800 de oameni au murit din cauza virsului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri