IISS a prezentat în ediţia din 2013 a raportului său „Military Balance" o situaţie a forţelor armate loiale Guvernului de la Damasc, relatează Mediafax.
EFECTIVE
Armata siriană numără teoretic 178.000 de oameni, dintre care 110.000 în cadrul forţelelor terestre, 5.000 în Marină, 27.000 în cadrul forţelor aeriene şi 36.000 în cadrul apărării antiaeriene.
„Capacităţile nominale de dinainte de război ale armatei au fost probabil înjumătăţite, din cauza dezertărilor şi pierderilor suferite", scriu experţii din cadrul IISS.
„Majoritatea formaţiilor au fost afectate. Anumite brigăzi au dispărut fie pentru că erau considerate politic puţin fiabile, fie din cauza pierderilor grave", continuă ei.
Din cauza dezorganizării cauzate de războiul civil care devastează ţara, IISS nu se mai consideră în măsură să estimeze efectivele forţelor paramilitare, care joacă un rol foarte important în confruntările cu insurecţia. În 2009, ele erau estimate la 108.000 - dintre care 8.000 în jandarmerie, aflată în subordinea Ministerului de Interne - şi 100.000 în cadrul miliţiei populare a Partidului Baas, aflat la putere din 1963.
În ceea ce îi priveşte pe rezervişti, forţele terestre numără 314.000 de oameni, Marina 4.000, forţele aeriene 10.000, iar apărarea antiaeriană 20.000.
STRUCTURĂ
Forţele terestre cuprind în principiu şapte divizii blindate, trei divizii de infanterie mecanizată, două divizii de forţe speciale şi o divizie a Gărzii Republicane - create în 1976 şi însărcinată cu securitatea Damascului.
IISS apreciază că însumând forţele speciale, Garda Republicană şi diviziile a III-a şia IV-a, forţele de elită pe care regimul este sigur că poate conta însumează aproximativ 50.000 de oameni.
ECHIPAMENT
Armata este echipată cu material în mod esenţial de origine rusească, eventual sovietică, şi avea înainte de începutul confruntărilor 4.950 de tancuri.
„Acest număr a fost redus în mod semnificativ în timpul războiului civil", se precizează în Military Balance. Armata dispune de un important arsenal de rachete, al cărui comandament se află la Alep (nord).
Marina dispune de două fregate. Forţele aeriene au, în principiu, 365 de avioane de luptă (555 în 2009), majoritatea de origine sovietică. Şi în acest caz, acest număr de dinainte de război este în prezent mult inferior, iar potrivit IISS "nivelul capacităţii operaţionale a unei părţi importante a flotei aeriene este probabil slab".
Forţele antiaeriene au fost, se pare, mai puţin afectate de lupte. Ele dispun de câteva mii de rachete de tip sol-aer de fabricaţie rusă, inclusiv unele recente şi potenţial eficiente.