Marek Schramm, un agent imobiliar în vârstă de 45 de ani din Ilmenau, a pornit din oraşul său natal, aflat în estul Germaniei, spre Roma, la bordul maşinii Warszawa, fabricată în 1958.
„Am găsit maşina asta acum doi ani pe Internet. Iniţial, nu-mi venea să cred că maşina lui Karol Wojtyla era de vânzare. O familie de polonezi a cumpărat-o în 1977 şi, până în 2012, a fost ţinută în garaj”, spune Marek Schramm, actualul propietar al mașinii.
Maşina era nefuncţională atunci când a cumpărat-o germanul. Între timp, nu doar că a reparat-o, dar a şi tapiţat-o şi a vopsit-o, să arate la fel ca atunci când a ieşit pe poarta fabricii. Acum merge perfect, atinge până la 115 kilometri pe oră şi e gata să-l ducă până la Roma, într-o călătorie încărcată de semnificaţii istorice şi religioase.
„O ţineam în garaj şi când Papa Francisc a anunţat sanctificarea, mi-a venit ideea să o conduc până la Roma. La început am vrut să merg acolo direct din Ilmenau. Dar se împlinesc 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, aşa că am decis să trec prin Berlin şi prin Gdansk, oraşe-simbol ale revoltelor populare care au dus la căderea regimului”, a mai spus Marek Schramm.
Acesta l-a admirat toată viaţa pe Papa Ioan Paul al II-lea şi vrea să-i aducă un omagiu prin această călătorie. Germanul a stat câteva luni într-o închisoare nazistă, iar fostul papă a rămas în amintirea sa ca un luptător pentru libertate în Europa.