Cadavru furat dintr-un cimitir din Africa de Sud. Poliția: Suspecţii au decupat sicriul în zona picioarelor şi au extras trupul

Data actualizării: Data publicării:
cimitir din africa de sud
Poliţia din Africa de Sud a anunţat miercuri că a demarat o anchetă într-un caz „neobişnuit” după ce un cadavru a fost furat dintr-un cimitir. Foto: Profimedia

Poliţia din Africa de Sud a anunţat miercuri că a demarat o anchetă într-un caz „neobişnuit” după ce un cadavru a fost furat dintr-un cimitir, relatează AFP.

„Se pare că suspectul sau suspecţii au decupat sicriul în zona picioarelor şi au extras cadavrul”, a declarat Motlafela Mojapelo, purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Limpopo (nord).

Duminică, o rudă a lui Modike Masedi, decedat în urmă cu un an la vârsta de 83 de ani, a mers la cimitirul din sat pentru a pregăti mormântul înainte de o ceremonie religioasă la care urmau să participe familia şi rudele.

Cavoul din cărămidă, acoperit cu o placă de granit negru, fusese deschis, potrivit acesteia. O groapă a fost săpată în lateral şi trupul bărbatului a dispărut.

Şeful poliţiei locale, Thembi Hadebe, care s-a declarat „şocat” de acest caz, a afirmat că a ordonat ca hoţii de morminte „să fie căutaţi şi aduşi în faţa justiţiei”.

Poliţia a cerut, de asemenea, comunităţii locale să dea dovadă de calm şi „să nu-şi facă singură dreptate”, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Nici o persoană nu a fost arestată în acest caz până acum.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri