Haier, la fel ca alte companii chinezeşti, a oferit cu mult mai mulţi bani decât Electrolux. Suedezii dădeau 3,3 miliarde de dolari, chinezii dau 5,4 miliarde. Şi deşi e vorba de două miliarde în plus, n-au fost prima opţiune. Adevărul e că autorităţile de concurenţă bănuiau că Electrolux ar fi acaparat piaţa pentru unele produse dacă lua şi divizia de electrocasnice de la General Electric. Pe când Haier are o prezenţă foarte mică în SUA. Haier era deja cea mai mare companie de electrocasnice din lume, ceea ce face totul să sune a deja-vu. Auzim în ultimul timp de cele mai mari companii din lume pe o anume piaţă, companii din China, care cumpără coloşi din America şi Europa. Ce e cu adevărat ciudat e că pentru coloşii aştia din Vest începe să fie o idee foarte bună să fie cumpărate de un chinez, dar motivul e neaşteptat - vor să fie guvernate ca-n China, adica da, mai comunist.
Economia Chinei a ajuns să aibă probleme de dau palpitații burselor din toată lumea, iar miliardarii de acolo se grăbesc să-și investească banii în afara țării. Cumpără active din Occident cu o poftă mai mare ca niciodată, iar vânzătorii, în ciuda criticilor, nu sunt deloc deranjați. Anul trecut companiile din China au investit peste graniță 61 de miliarde de dolari, sumă record, mai mare cu 16% față de investițiile fcute cu doar un an înainte. Iar în 2016, China s-ar putea să-și bată propriul record. Numai în această săptămână, s-a bătut palma nu pe una, ci pe mai multe tranzacții care au umplut prima pagină a ziarelor și-au încins multe spirite. Cel mai bogat om din China a devenit mogul la Hollywood după ce a cumpărat casa de producție Legendary.
Pe același drum al supradimensionarii a mers și ChemChina, cel mai mare producător de pesticide din lume. Zilele trecute a dat un miliard de dolari pe un producător german de procesatoare pentru plastic și cauciuc, iar acum se pregătește să înghită gigantul elvețian Syngenta. Deja din boardul de conducere de acolo se scurg informații cum că șefii vor să fie preluați de chinezi și de multe ori nu e vorba doar de bani. E vorba și de încrederea în mâna pe care ajung aceste companii. În inima capitalismului din vest, exista insule de apreciere pentru felul în care sunt administrate companiile chinezești de stat. E schimbare uriașă de atitudine - dacă înainte încercările chinezilor de a se extinde în vest se loveau de reacții agresive, acum sunt așteptați cu brațele deschise.
Între timp au apărut dovezile preluărilor de succes, dar a apărut și atracția către modul de a face afaceri al chinezilor. Președintele ChemChina de pildă, gestionează pe lângă colosul industrial, un lanț de restaurante unde îi mută pe cei pe care ar trebui teoretic să-i concedieze. E un stil de management lăudat în occidentul care a prosperat totuși de pe urma capitalismului, individualist și pragmatic. The Economist scrie că multe firme bogate preferă să fie patronate de chinezii înclinați către colectivitate, decât să suporte regulile burselor din occident. Și într-o anumită măsură, arată că nu se face doar un schimb de active est-vest, ci și un schimb de mentalități. Contează însă ce iese de aici, fiindcă deși stilul ChemChina pare utopic, mulți investitori din Vest cred că de fapt 90% din ce deține nu are mare valoare, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea modelului.