Britanicii s-au accidentat mai mult și au avut nevoie de spitalizare în urma activităților populare din timpul lockdown-urilor

Data publicării:
Man with broken leg at home
Foto: Getty Images

Mii de persoane au necesitat asistenţă medicală spitalicească în urma vătămărilor suferite după ce au desfăşurat activităţi populare în perioadele de lockdown din anii 2020 şi 2021 în Marea Britanie, potrivit unor date statistice, informează luni DPA şi PA Media.

În timp ce Marea Britanie se confrunta cu lockdown-uri succesive şi cu restricţii, oamenii s-au implicat mai mult ca înainte în activităţi de bricolaj, au achiziţionat noi animale de companie sau au petrecut mai mult timp în parcuri şi grădini.

Potrivit datelor referitoare la internările în spital pe teritoriul Angliei, nu toate aceste activităţi au fost însă benefice pentru practicanţi întrucât mii de persoane au avut nevoie de spitalizare, potrivit unei analize realizate de agenţia de presă PA.

Datele, colectate de NHS Digital pentru perioada 2020-2021, arată că peste 5.600 de persoane au avut nevoie de spitalizare după ce au utilizat scule electrice, iar peste 2.700 au fost internate în urma unei accidentări cu o unealtă manuală cum ar fi un ciocan sau fierăstrău.

Un număr de 349 de persoane au fost internate după ce s-au rănit cu o maşină de tuns iarba, conform Agerpres.

Peste 5.300 de persoane au avut nevoie de îngrijiri spitaliceşti după ce au căzut de pe echipamentele de la terenurile de joacă.

În timp ce vârsta medie a acestor pacienţi a fost de doar nouă ani şi jumătate, au existat şi părinţi şi bunici care au încercat să se caţere, iar drept urmare, zeci de persoane cu vârsta peste 30 de ani au fost internate după ce au căzut de pe echipamente de la locul de joacă, printre care şi opt persoane cu vârsta de peste 90 de ani.

Un număr de 962 de persoane au avut nevoie de internare în urma rănilor căpătate după ce s-au urcat în copaci.

Un număr semnificativ de persoane a achiziţionat animale de companie întrucât şi-au dat seama că vor petrece mai mult timp acasă. Pentru unii dintre aceştia însă, bucuria nu a fost conformă aşteptărilor, iar 7.386 de persoane au fost internate în spitalele din Anglia după ce au fost muşcate sau atacate de câini.

Muşcăturile de şobolan au cauzat 47 de internări, iar 60 de persoane au fost spitalizate după ce au intrat în contact cu păianjeni veninoşi.

Patru persoane au avut nevoie de internare după ce au venit în contact cu scorpioni, iar o femeie de 90 de ani a fost atacată de un crocodil.

Unii britanici au încercat să-şi îmbunătăţească de asemenea talentele culinare.

Potrivit registrelor de internări, 2.243 au avut nevoie de spitalizare după ce au venit în contact cu untură, ulei, băuturi şi alimente fierbinţi.

Mulţi au apreciat vremea însorită din prima perioadă lockdown-urilor, dar 153 de persoane au ajuns la spital cu arsuri solare.

Totodată „epuizarea şi mişcările extenuante sau repetitive” au dus la 12.355 de spitalizări.

„Publicarea datelor de internare în spitale ne foloseşte pentru a ne reaminti diversele tipuri de accidente care pot duce la o rănire atât de severă, încât să fie necesară internarea”, a declarat un purtător de cuvânt pentru Royal Society for the Prevention of Accidents (RoSPA) pentru agenţia PA.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA. Un mesaj anti-Trump a trimis acasă un...
Digi FM
„Adolescence”, miniseria TV care le dă coşmaruri părinţilor din toată lumea. Stephen Graham: „Nu ne-am gândit...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile