Bilanţul cutremurelor din Afganistan a depășit 2.400 de morți și 2.000 de răniți

Data actualizării: Data publicării:
Survivors wait by the bodies of the deceased after powerful earthquakes destroy buildings and kill over 2000, at Kashkak Village of Zendeh Jan district in Herat, Afghanistan
Bilanțul cutremurului din Afganistan a urcat la peste 2.000 de morți. Foto: Profimedia

Peste 2.400 de persoane și-au pierdut viața în cutremurele din Afganistan, a anunţat duminică administraţia talibană, în cele mai mortale cutremure care au zguduit această ţară muntoasă în ultimii ani.

Cutremurele de sâmbătă din vestul ţării au lovit la 35 km nord-vest de oraşul Herat, unul dintre ele având magnitudinea de 6,3 grade, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS).

Acestea au fost printre cele mai mortale cutremure din lume din acest an, după ce cutremurele din Turcia şi Siria au provocat aproximativ 50.000 de morţi în februarie.

Janan Sayeeq, purtătorul de cuvânt al Ministerului Dezastrelor, a declarat într-un mesaj pentru Reuters că bilanţul a crescut la 2.445 de morţi, dar a revizuit în scădere numărul răniţilor la „peste 2.000”.

Anterior, el spusese că 9.240 de persoane au fost rănite, potrivit News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sayeeq a adăugat că 1.320 de case au fost avariate sau distruse. Bilanţul morţilor a crescut de la 500 de morţi raportat mai devreme duminică de Semiluna Roşie.

Mai mult de 200 de morţi au fost aduşi la diferite spitale, a declarat un oficial al departamentului de sănătate din Herat, care s-a identificat ca fiind Dr. Danish, adăugând că majoritatea erau femei şi copii.

Cadavrele fuseseră „duse în mai multe locuri - baze militare, spitale”, a spus Danish.

Paturile au fost instalate în faţa principalului spital din Herat pentru a primi un val de victime, au arătat fotografii pe reţelele de socializare.

Era nevoie urgentă de alimente, apă potabilă, medicamente, haine şi corturi pentru salvare şi ajutor, a declarat Suhail Shaheen, şeful biroului politic al talibanilor din Qatar, într-un mesaj adresat presei.

Vulnerabili în fața dezastrelor

Înconjurat de munţi, Afganistanul are un istoric de cutremure puternice, multe în regiunea accidentată Hindu Kush, la graniţa cu Pakistanul.

Bilanţul morţilor creşte adesea atunci când sosesc informaţii din zone mai îndepărtate ale unei ţări în care decenii de război au lăsat infrastructura în paragină, iar operaţiunile de ajutor şi salvare sunt dificil de organizat.

Sistemul de sănătate din Afganistan, care se bazează aproape în întregime pe ajutorul extern, s-a confruntat cu reduceri paralizante în cei doi ani de când talibanii au preluat puterea şi o mare parte din asistenţa internaţională, care a constituit coloana vertebrală a economiei, a fost oprită.

Diplomaţii şi oficialii din domeniul ajutorului spun că îngrijorările legate de restricţiile impuse de talibani asupra femeilor şi crizele umanitare globale concurente îi determină pe donatori să îşi retragă sprijinul financiar. Guvernul islamist a ordonat celor mai multe femei din personalul umanitar afgan să nu lucreze, deşi există derogări în domeniul sănătăţii şi al educaţiei.

În august, un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii a declarat că este posibil să pună capăt sprijinului financiar pentru 25 de spitale afgane din cauza constrângerilor financiare. Nu a fost imediat clar dacă spitalul din Herat se afla pe această listă.

În total, în provincia Herat există 202 unităţi sanitare publice, dintre care una este principalul spital regional, unde au fost transportate 500 de victime, a precizat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) într-un raport.

Marea majoritate a unităţilor sunt centre de sănătate de bază mai mici, iar provocările logistice au împiedicat operaţiunile, în special în zonele îndepărtate, a precizat OMS.

„În timp ce operaţiunile de căutare şi salvare sunt în curs de desfăşurare, victimele din aceste zone nu au fost încă pe deplin identificate”, a precizat aceasta.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...