Barack Obama comunică prin scrisori cu noul preşedinte al Iranului
Data publicării:
"Cred că iranienii înţeleg că problema nucleară este mult mai importantă decât cea a armelor chimice din Siria", a declarat Obama, confirmând că i-a scris lui Hassan Rohani.
„Temperarea tonului în privinţa arsenalului chimic sirian nu înseamnă că vom avea aceeaşi atitudine faţă de programul nuclear iranian", a avertizat liderul de la Casa Albă.
"L-am contactat pe noul preşedinte al Iranului. M-a contactat şi el. Dar nu am vorbit direct", a spus Obama, precizând că au discutat prin scrisori.
"Ameninţarea la adresa Israelului pe care o reprezintă programul nuclear iranian este mai apropiată de interesele noastre decât dosarul sirian. O cursă a înarmării nucleare în Orientul Mijlociu ar fi un fapt îngrijorător. Dar am sentimentul că iranienii înţeleg că dacă nu am atacat Siria nu înseamnă că nu vom ataca Iranul. Totuşi, criza siriană demonstrează că diplomaţia poate rezolva probleme", a încheiat Obama.