Pasagerii ucişi în accidentul avionului Boeing doborât din eroare miercuri de Iran ar fi fost încă în viaţă fără escaladarea recentă a tensiunilor în regiune, a declarat luni premierul Justin Trudeau, relatează AFP.
Comunitatea internaţională a fost „foarte, foarte clară cu privire la necesitatea de a avea un Iran denuclearizat” pe plan militar, dar şi de a „gestiona tensiunile din regiune care sunt provocate şi de acţiunile Statelor Unite”, a spus premierul Trudeau într-un interviu pentru canalul de televiziune Global, potrivit Agerpres.
„Cred că dacă nu ar fi existat tensiuni şi o escaladare recentă în regiune, aceşti canadieni ar fi fost în acest moment acasă cu familiile lor”, a adăugat premierul Trudeau, referindu-se la cei 57 de canadieni care şi-au pierdut viaţa în accident.
Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât „din eroare” avionul Boeing 737-800 al companiei Ukraine International Airlines, la scurt timp după ce decolase miercuri din Teheran.
Tensiunea cronică dintre Iran şi Statele Unite s-a accelerat pe 3 ianuarie, odată cu eliminarea de către Washington a unui important general iranian, Qassem Soleimani, în Irak, urmată de represalii iraniene împotriva a două baze militare americane în Irak, pe 8 ianuarie, atacuri care au avut loc cu câteva ore înainte ca avionul Boeing să fie doborât.
Premierul Trudeau a spus de asemenea că i-ar fi plăcut în mod evident să fi fost avertizat de Washington în legătură cu atacul cu dronă care a dus la eliminarea generalului Soleimani.
Editor web: C.T.