Avion cu 298 de persoane la bord, prăbușit în Ucraina. Nu există supraviețuitori. WSJ: Serviciile secrete americane confirmă că a fost vorba de o rachetă sol-aer
Foto: Mediafax
Actualizare 00.30. O înregistrare cu ceea ce pare a fi momentul în care avionul malaezian a fost lovit de o rachetă a fost postată pe internet.
Actualizare 00.26. Forţele militare ucrainene nu au utilizat în timpul operaţiunii "antiteroriste", desfăşurată contra insurgenţilor proruşi, rachete de tip sol-aer, care ar cauzat prăbuşirea unui avion al companiei Malaysian Airlines joi seara, anunţă Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Actualizare 00.16. Întâlnire de urgenţă la Romatsa, în această seară. Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor responsabil de transportul aerian a convocat o ședință de urgență, în urma căreia s-a decis ca zborul Tarom Bucureşti - Moscova de mâine să fi deviat, fapt care va duce la o întârziere de jumătate de oră. În plus, toți operatorii aerieni au fost sfatuiți să evite spațiul aerian ucrainean.
Actualizare 23.56. Oficialii olandezi au făcut primele declarații după prăbușirea avionului Boeing 777 în Ucraina. Acesta a spus că 47 de cadavre nu au fost încă identificate.
Potrivit oficialilor olandezi, printre victime sunt 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 de malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, un canadian, 3 filipinezi. Cetățenia celorlalți pasageri nu a fost încă stabilită.
Rudele victimelor vor fi transportate la Kiev și vor fi însoțite de o echipă specializată în consiliere.
Pe de altă parte, potrivit autorităților din Malaezia, la bord se aflau 298 de persoane.
Actualizare 23.27. Agențiile americane de informații confirmă că o rachetă a fost lansată înspre avionul Malaysian Airlines, dar serviciile nu au căzut de acord dacă este vorba despre o rachetă lansată din Rusia sau din estul Ucrainei, spun surse citate de Wall Street Journal.
Actualizare 23.20. Marea Britanie cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, pentru a discuta despre situația din Ucraina.
Actualizare 23.15. ROMATSA informează că este pregătită să facă faţă eventualei creşteri a traficului aerian, după accidentul aviatic din Ucraina, şi că asigură deja o creştere de trafic aerian de 25-30% ca urmare a rerutării zborurilor în contextul conflictului din ţara vecină, potrivit Mediafax.
Actualizare 22.44. Potrivit celor mai noi informații, la bord de aflau 71 de cetățeni olandezi, 23 de americani, 10 britanici și patru francezi.
Actualizare 22.40. Agenția Interfax relatează că avionul Malaysian Airlines mergea pe aceeași rută pe care a zburat aeronava președintelui rus Vladimir Putin, cu puțin timp înainte. Pe de altă parte, surse citate de Russia Today spun că avionul prezidențial rus nu a mai trecut de multă vreme prin spațiul aerian al Ucrainei.
Actualizare 22.35. Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton s-a declarat joi "şocată" după anunţul privind prăbuşirea unui avion de pasageri în estul Ucrainei şi a îndemnat toate părţile din regiune să autorizeze accesul complet la locul accidentului şi să colaboreze într-o anchetă,
Pe de altă parte, vicepreşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a oferit preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, ajutorul pentru a determina cauzele prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei.
Joe Biden, care se află în prezent în Detroit, a discutat la telefon cu Poroşenko şi a oferit "ajutorul Statelor Unite pentru a stabili ce s-a întâmplat şi de ce", potrivit unui oficial de la Casa Albă.
Actualizare 22.17. La Ministerul de Externe va fi activată o celulă de criză, pentru a se determina clar dacă au existat sau nu români la bordul aeronavei.
Actualizare 21.46. Directorul Eurocontrol, instituţie care supraveghează traficul aerian din Europa, spune că spaţiul aerian al Ucrainei este închis, ca urmare a accidentului. Tytgat Luc a declarat, pentru Radio5 Live, că erau 4 aeronave care zburau în aceeaşi zonă, în acelaşi timp cu avionul malaesian, în momentul în care acesta s-a prăbuşit, dar şi-au continuat zborul.
Tot el a anunțat că spațiul aerian al Ucrainei a fost închis pentru trei zile.
Pe de altă parte, CNN relatează că avionul malaezian și-a schimbat traiectoria de zbor din cauza condițiilor meteorologice.
Actualizare 21.37. Traian Băsescu cere implicarea experților UE în ancheta privind prăbușirea avionului.
Actualizare 21.34. TAROM a decis să evite zona de conflict.
Actualizare 21.25. Separatiștii ruși ar fi găsit una dintre cutiile negre ale avionului prăbușit, potrivit Interfax. Între timp autoritățile din Ucraina spun că piloții nu au anunțat nicio problemă înainte de prăbușire.
Actualizare 21.23. Avionul Boeing 777 care s-a prăbușit în Ucraina a zburat pentru prima dată în urmă cu exact 17 ani, pe 17 iulie 1997, relatează Itar-Tass.
Actualizare 21.04. Potrivit ITV, la bord erau și nouă cetățeni britanici.
Actualizare 21.00. Numeroase cadavre au fost găsite în zona din estul Ucrainei unde s-a prăbuşit avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines, anunţă corespondentul AFP. Fragmente ale fuselajului, numeroase cadavre şi bagaje sunt pe un câmp, în zona Grabov, în apropierea oraşului Şahtarsk, în regiunea Doneţk. La locul prăbuşirii sunt membri ai miliţiilor rebele şi pompieri, potrivit Mediafax.
Pe de altă parte, presa olandeză relatează că, deja, cadavrele au fost jefuite.
Actualizare 20.57. Potrivit AP, avionul s-a dezintegrat în aer.
Noi imagini apărute pe internet arată presupusul moment al exploziei avionului.
Actualizare 20.45. Printre pasagerii avionului se aflau 23 de cetățeni americani, relatează agențiile de presă.
Între timp au fost difuzate noi imagini video realizate de localnici, înainte de sosirea pompierilor la locul accidentului. În imagini sunt arătate pașapoartele mai multor pasageri.
Actualizare 20.29. MAE a cerut Olandei informații privind posibila prezență a unor români la bordul avionului.
Actualizare 20.24. Potrivit BBC, avionul s-a prăbușit lângă satul Grabovo, controlat de separatiști.
Actualizare 20.20. Separatiștii proruși au revendicat doborârea a două avioane ucrainene, potrivit Kyiv Post.
Actualizare 20.19. Purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainea Petro Poroșenko a declarat că este vorba despre un „atac terorist”.
Actualizare 20.13 Separatiştii proruşi din estul Ucrainei susţin că avionul a fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean.
Actualizare 20.05. Un pasager al avionului a postat online o imagine a aeronavei, înainte de decolare, cu mesajul: „dacă dispare, iată cum arată”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Actualizare 19.49. Ora la care s-a prăbușit avionul este 17.50, potrivit autorităților ucrainene.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pe de altă parte, Eurocontrol a avertizat companiile aviatice să evite estul Ucrainei.
Actualizare 19.37. 25 cetățeni olandezi se aflau la bordul avionului prăbușit în Ucraina. Este primul anunț făcut în legătură cu cetățenia victimelor.
Actualizare 19.37. Președintele american Barack Obama a discutat cu Vladimir Putin despre această tragedie.
Actualizare 19.33. Premierul Malaysiei, Mohd Najib Tun Razak, s-a declarat „şocat” de prăbuşirea avionului Malaysia Airlines. „Vom lansa imediat o investigaţie”, a scris Mohd Najib Tun Razak pe Twitter.
Actualizare 19.28. Pe rețelele de socialiare au început să apară fotografii despre care se spune că sunt de la locul accidentului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Actualizare 19.07. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că nu exclude posibilitatea ca avionul să fi fost doborât.
Armata rusă a negat orice implicare în prăbușirea avionului.
Actualizare 18.53. Consilierul ministrului ucrainean de Interne a declarat că avionul ar fi fost doborât de separatiștii ruși, cu un proiectil lansat de la sol.
Actualizare 18.49. Pe o rețea socială au apărut imagini presupuse a fi de la locul prăbușirii avionului. Nu există însă nicio confirmare în acest sens.
Actualizare 18.44. Malaysia Airlines a anunțat pe Twitter că a pierdut contactul cu zborul MH17 de la Amsterdam și că ultima poziție cunoscută a fost în spațiul aerian al Ucrainei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Actualizare 18.31. „Cel mai probabil, avionul a fost lovit de un proiectil”, a declarat la Digi24 Valentin Duță, fost șef Securitatea Zborurilor Tarom.
Pilotul Valentin Ialomițeanu este de aceeași părere.
„Din cauza conflictului, a fost o greșeală, probabil a fost lovit de un proiectil, s-ar putea să fi fost confundat cu o țintă”, a spus el.
Actualizare 18.19. Potrivit BBC, la bord se aflau 280 de pasageri și 15 membri ai echipajului.
Actualizare 18.18. Surse citate de Interfax spun că avionul s-ar fi prăbușit în aproiere de Donețk, unde au loc confruntări între armata ucraineană și separatiști. Aparatul ar fi căzut în Ucraina, la 50 de kilometri de granița cu Rusia.
Avionul, un Boeing 777 al Malaysian Airlines, se deplasa pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur.
Nu se știe exact numărul persoanelor care se aflau la bord, unele surse vorbesc despre 280 de morți, altele spun că la bord s-ar fi aflat cel puțin 300 de persoane.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News