Consultarea publică s-a desfăşurat la distanţă, prin poştă. Timp de două luni, 13 milioane de australieni, aproape 80 la sută din populaţia cu drept de vot, şi-au transmis opţiunea, în plic.
61 la sută dintre ei au fost de acord cu adoptarea unei legi care să le permită cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex să îşi oficializeze relaţia. Rezultatul este consultativ.
Malcolm Turnbull, premierul Australiei: Le-am cerut opinia şi ne-au dat-o. Este fără echivoc, este covârşitor. Ei sunt stăpânii noştri, ai celor care am fost aleşi în Parlament. Poporul a votat „da" pentru căsătorii egale. Este treaba noastră să îndeplinim asta.