ATENTATELE DIN BOSTON. Poliţiştii se tem că suspectul rămas în viaţă are explozibil asupra lui 

Data publicării:
politie boston-1

Atentatul de luni, din timpul maratonului din Boston, a fost pus la cale de doi fraţi de origine cecenă, care aveau permis de rezidenţă în Statele Unite. De mai bine de zece ore o operaţiune de amploare este în desfăşurare într-o localitate de lângă metropola americană, pentru prinderea unuia dintre ei, un tânăr de 19 ani. Fratele său, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis în urma unui schimb de focuri, în timpul operaţiunii. Poliţiştii se tem că suspectul rămas în viaţă are asupra sa cantităţi mari de explozibil, pe care le-ar putea detona dacă este prins. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 19.17. Unchiul fraţilor Ţarnaev i-a cerut lui Djohar Ţarnaev să se predea şi a spus despre el că şi-a făcut de ruşine familia.  

ACTUALIZARE 19.05. Secretarul de Stat, John Kerry, cel al Apărării, Chuck Hagel, şi directorul CIA, John O. Brennan, sunt la Casa Albă.

ACTUALIZARE 17.52. Agitaţie pe Arsenal Street din Watertown. Poliţiştii le-au cerut ziariştilor să se pună la adăpost pentru a nu fi răniţi într-un eventual schimb de focuri, transmite corespondentul The Guardian la faţa locului, Adam Gabbatt.

ACTUALIZARE 17.35. Poliţia din Massachusetts a găsit, în Cambridge, un autoturism aparţinând lui Tamerlan Ţarnaev, fratele lui Djohar Ţarnaev.

ACTUALIZARE 17.20. Preşedintele american, Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi oficialii de rang înalt din domeniul securităţii participă la o şedinţă a celulei de criză, la Casa Albă, informează The Guardian.  

ACTUALIZARE 17.09. Poliţistul ucis noaptea trecută, în campusul MIT, se numeşte Sean Collier. El avea 26 de ani. 

ACTUALIZARE 16.34. FBI a dat publicităţii, pe site-ul său, o nouă fotografie a lui Djohar Ţarnaev.

ACTUALIZARE 15.03. Deval Patrick, guvernatorul statului Massachusetts, a organizat o conferință de presă, în care a spus: „Cerem populației să înțeleagă gravitatea situației și să urmeze instrucțiunile date. Vom avea nevoie și de ajutorul populației”.

Instrucțiunile de securitate au fost extinse la întregul oraș Boston. Operațiunea ar mai putea dura ore, a declarat un responsabil al poliției. 

Actualizare 15.00. Autoritățile americane au confirmat identitatea unuia dintre suspecți, Djohar Țarnaev.

Actualizare 14.50. Traficul aerian a fost restricționat deasupra zonei, pentru aparatele civile, pentru a se permite zborul nestingherit al elicopterelor militare care participă la operațiune.

Actualizare 14:25 Potrivit unui român stabilit în Statele Unite, grădinița unde merge de obicei fiul său funcționează în regim de urgență, adică numai cei care nu pot să lipsească de la serviciu, cum ar fi polițiștii, își pot lăsa copiii în grija educatorilor. 

Actualizare 14.20. Poliția din Boston se pregătește să efectueze o explozie controlată.

Actualizare 13.30. Potrivit AP, suspecții ar fi originari din Rusia, de lângă Cecenia. Ei stăteau în SUA de un an.  Suspectul căutat este Djohar A. Țarnaev, 19 ani. El locuia în Cambridge. Alte surse, citate de presa americană, spun că cei doi atacatori erau frați. Djohar a stat în Turcia înainte de a ajunge, legal, în SUA. Potrivit unor surse, familia Țarnaev s-a mutat în Daghestan venind din Kîrgîzstan, în 2001. 

Celălalt suspect, Tamerlan Țarnaev, 26 de ani, care a murit la spital, avea explozibili atașați de corp în momentul în care a fost doborât. El ar fi scris pe o pagină de socializare, la un moment dat, că nu are niciun prieten în SUA. „Nu îi înțeleg”, scria el. Timp de un an, a întrerupt școala pentru a se antrena în box. Dorea să devină inginer.

________________________

Suspectul, care fusese arestat într-o amplă operațiune a poliției în zona Watertown, declanșată după ce un polițist a fost ucis în campusul MIT, a murit la spital. El fusese rănit într-un schimb de focuri cu poliția.

Și un polițist a fost rănit, este în stare gravă.

Poliția caută un al doilea suspect în legătură cu atentatele de luni soldate cu trei morți și 180 de răniți. Locuitorii din Watertown sunt rugați de autorități să rămână în case și să nu deschisă ușa vreunui străin. 

„Căutăm un suspect ce se potrivește descrierii suspectului numărul 2 - individul cu șapcă albă implicat în atentatele de luni de la maraton”, a declarat un oficial din poliție.

Focuri de armă și explozii s-au auzit de dimineață în districtul Watertown, la nord de universitate. 

Transportul public din unele zone ale orașului Boston și din zonele adiacente a fost suspendat, la cererea poliției. Oamenii sunt rugați să nu se ducă astăzi la locul de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”