Aproape 5.000 de oameni au manifestat în Piaţa Syntagma. Au venit să le transmită creditorilor internaţionali şi propriului guvern că nu sunt dispuşi să mai accepte austeritatea impusă ţării în ultimii șase ani.
„Suntem aici să spunem "Nu" atât la propunerile guvernului, cât şi la cele ale Europei. Spunem că poporul trebuie să ia puterea în propriile mâini. Oamenii nu au nevoie de bani. Omul are nevoie doar de sufletul său. Refuzăm să plătim pentru că poporul nu datorează nimic. Cei care au datorii sunt băncile, marii şefi. Să plătească ei, nu noi. Noi am muncit în toţi aceşti ani”, spun protestatarii.
Şi chiar dacă actualul guvern de la Atena insistă asupra faptului că nu vrea ieşirea Greciei din zona euro, sunt şi cetăţeni care au o altă părere.
„Spunem "Nu" datoriilor, suntem împotriva ocupaţiei financiare şi cerem independenţă naţională. Spunem "Nu" euro. Vrem propria noastră monedă”, spune un protestatar.
Situaţia prin care trece ţara nu le-a şters însă total zâmbetul de pe buze grecilor. Aproape la fiecare protest se aude muzică tradiţională şi apar grătarele.
- Este o petrecere sau un protest?
- Un protest.
- Atunci, ce este cu toate astea?
- Ca să puteţi cumpăra un hot dog, un sendviş.
- Atunci, este o petrecere.
- Nu, un protest. De unde sunteţi?
- Din România.
Ultimele sondaje de opinie privind referendumul de duminică sunt şi ele contradictorii. Potrivit unuia dintre ele, tabăra NU ar câştiga referendumul cu aproximativ 46 la sută din voturi faţă de numai 37 la sută, cât ar obţine tabăra DA. Un alt sondaj atribuie însă victoria taberei DA cu 47 la sută faţă de NU cu 43 la sută.