Aproape 2.500 de produse periculoase au fost retrase din UE în 2014

Data publicării:
jucarii-inteligente

 28% dintre produsele interzise în UE au fost jucării 

În 2014, cele două categorii principale de produse pentru care s-au luat măsuri corective au fost jucăriile (28%) și articolele vestimentare, produsele textile și articolele de modă (23%). Printre riscurile cel mai frecvent notificate, cauzate de aceste produse, se numără riscul de rănire, riscurile legate de substanțe chimice și riscurile de asfixiere, anunţă Agerpres.

Când statele membre ale Comisiei Europene depistează un produs care nu este sigur, trimit o notificare în Sistemul de alertă rapidă. Numărul total de notificări efectuate în 2014 a fost de 2.435, o creștere de 3% în comparație cu 2013. În momentul emiterii notificării, toate celelalte țări vor căuta respectivul produs pe piețele lor, iar țările care îl vor găsi vor indica ce măsuri au luat: interzicerea sau oprirea vânzărilor, retragerea, rechemarea sau refuzarea importurilor de către autoritățile vamale. În 2014, ca urmare a problemelor constatate, au fost luate 2.755 de astfel de măsuri.

“Fiecare produs din Europa trebuie să fie sigur pentru cetățenii noștri. Produsele care pot avea efecte nocive trebuie să fie retrase de pe piață cât mai repede posibil. Acesta este motivul pentru care am creat Sistemul de alertă rapidă. De-a lungul anilor, s-a dovedit a fi foarte eficient în menținerea siguranței consumatorilor europeni. Acesta este un exemplu concret al cooperării UE în beneficiul cetățenilor noștri”, a declarat comisarul UE pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourová.

China rămâne principala țară de origine a produselor semnalate în sistemul de alertă. Anul trecut, 64% din numărul total de notificări privind produsele periculoase au fost legate de produse provenite din China, la fel ca în 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...