Apple refuză colaborarea cu FBI

Data publicării:
GettyImages-FBI

FBI-ul se chinuie de două luni să acceseze datele din telefonul lui Syed Farook care ar putea oferi clarificări despre modul în care a fost plănuit şi comis atentatul de la San Bernardino. Pentru că telefonul este un model iPhone, agenţii federali au ordonat companiei Apple să creeze o breşă în sistemul de securitate al dispozitivului care să permită extragerea datelor.

„Dacă deţineţi un iPhone ştiţi că trebuie să vă introduceţi parola pentru a vă debloca telefonul. Ceea ce probabil nu ştiţi este că dacă introduceţi o parolă greşită de 10 ori la rând tot conţinutul telefonul dvs. va fi şters. Iar agenţii se tem că vor ajunge în această situaţie cu telefonul lui Farook”, spune Elex Michaelson, corespondent ABC.

Chiar dacă a primit un ordin judecătoresc, Apple nu vrea să se supună solicitării FBI. Într-o scrisoare publică, directorul executiv Tim Cook explică motivele.

„FBI ne cere să realizăm o nouă versiune a sistemului de operare al iPhone care să treacă de orice protocol de securitate şi apoi să instalăm această versiune pe telefonul recuperat în timpul anchetei. Odată creată, o astfel de tehnologie ar putea fi folosită oricând şi pentru orice dispozitiv. Ar fi echivalentul unei chei universale capabile să deschidă sute de milioane de încuietori, de la restaurante şi bănci la magazine şi case" este reacţia Apple la solicitarea FBI.

Cu alte cuvinte, spune conducerea Apple, inventarea unui astfel de program ar crea o breşă de securitate care ar expune toate dispozitivele electronice. Unii membrii ai Congresului american văd refuzul drept un semn de necooperare.

„Politica adoptată de Apple cu ceva vreme în urmă este de a fi cât mai puţin de folos oamenilor legii. Ar trebui să fie de partea noastră în această luptă împotriva terorismului”, spune Brad Sherman, congresmen democrat.

La 2 decembrie 2015, două persoane, soţ şi soţie, au deschis focul într-un centru social din San Bernardino. Au împuşcat mortal 14 oameni înainte de a fi vânaţi de poliţie şi ucişi la rândul lor. Ancheta a dovedit că cei doi au acţionat inspiraţi de activitatea organizaţiilor teroriste internaţionale, dar au plănuit totul pe cont propriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...