Alexandru, băiatul împușcat la metroul din Roma, ar fi fost ucis din greșeală. Tinta atacatorilor era tatăl lui, spun anchetatorii

Data actualizării: Data publicării:
alexandru
Alexandru, băiatul român împușcat mortal într-o stație de metrou de la periferia Romei, ar fi fost ucis din greșeală, ținta criminalilor fiind, de fapt, tatăl său vitreg FOTO: Corriere della Sera

Alexandru, băiatul român de 14 ani, împușcat mortal într-o stație de metrou de la periferia Romei vineri noapte, ar fi fost ucis din greșeală, ținta criminalilor fiind, de fapt, tatăl său vitreg, potrivit Roma Today.

Copilul a fost ucis cu cel puţin două focuri de armă în parcarea stației de metrou, atacatorul trâgând cu arma dintr-o mașină.

Carabinierii au stabilit că înainte de crimă tatăl lui vitreg a fost implicat într-o încăierare, într-un bar și sunt siguri că există o legătură între cele două incidente.

Potrivit anchetei, vineri seară, în jurul orei 23:00, Tiberiu M., tatăl vitreg al tânărului de 14 ani se afla într-un bar și a început să poarte o discuție aprinsă cu niște persoane. Discuția a degenerat într-un conflict violent. Carabinierii spun că tatăl băiatului și persoanele cu care acesta a intrat în coflict fac parte din două grupări rivale.

Anchetatorii au mai stabilit că imediat după incidentul din bar tatăl băiatului a primit un mesaj de la una din persoanele cu care s-a încăierat în bar și ar fi stabilit împreună să se întâlnească în parcarea respectivă, în noaptea respectivă, pentru a tranșa problema pe care o aveau.

„Hai să ne vedem, trebuie să vorbim cu tine”, este unul din mesajele primite de bărbat. Însă întâlnirea nu era nimic altceva decât o capcană pentru bărbat.

Tiberiu s-a dus la locul de întâlnire însoțit de mai multe persoane, aflate în două mașini. Între aceste persoane era și Alexandru. Au ajuns la fața locului înaintea rivalilor și au coborât din mașini. După puțin timp a trecut pe lângă ei o mașină în care se aflau mai multe persoane din care s-a tras cu arma în direcția lui Tiberiu, numai că gloanțele l-au nimerit pe băiatul de 14 ani.

Luni, carabinierii au anunțat că au arestat un suspect în acest caz, un bărbat de 24 de ani, din Europa de Est. Acesta s-ar fi prezentat la secție însoțit de dou avocați.

Între timp anchetatorii încearcă să identifice toate persoanele implicate în conflict, cu ajutorul imaginilor surprinde de camerele de supraveghere din bar și din zona parcării.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”