Fenomenul "fake news" pune reflectoarele pe România. Agenţia France Presse analizează felul în care ştirile false au fost propagate în timpul manifestaţiilor anticorupţie din februarie.
"Câini plătiţi să dea jos guvernul", "miliardarul George Soros, vinovat pentru un incendiu mortal", astfel de ştiri false prosperă în România şi alimentează discursul eurosceptic, scrie autorul articolului publicat de AFP. Materialul ajunge pe firul informaţiilor false la două televiziuni de ştiri şi menţionează problemele cu legea pe care le au patronii acestora, dar şi sancţiunile acordate de CNA după derapajele mediatice.
Una dintre posibilele explicaţii pentru accentuarea fenomenului fake-news în România este maşinăria de propagandă a Rusiei care ar încerca să slăbească încrederea în UE şi NATO până în punctul în care România ar deveni vulnerabilă pe plan internaţional, se arată în concluziile analizei prestigioasei agenţii de presă.