Snowmobilul în care se aflau cei 8 turişti ruşi circula pe o pistă de schi foarte dificilă, aflată la aproape două mii de metri altitudine. Din motive încă necunoscute, vehiculul la care era ataşată o remorcă, s-a răsturnat. Cei opt ocupanţi au fost aruncaţi într-o prăpastie adâncă de 100 de metri.
Cei de la fața locului spun că e vorba de inconştienţă și că nu are nimic de-a face cu siguranţa pistei. Cel care conducea snowmobilul nu avea autorizație și a mers pur și simplu la vale deşi acesta a văzut că pe timpul nopţii pistele sunt închise şi se lucrează la întreţinerea lor.
Accidentul s-a produs în timp ce ruşii mergeau către hotelul unde plănuiau să petreacă sărbătorile pe stil vechi. Salvatorii au reuşit cu greu să recupereze victimele, din cauza terenului accidentat. Mont Cermis, locul tragediei, a mai fost teatrul unor accidente cu turişti.
În 1976, 42 de oameni au murit acolo într-un accident de telecabină. Iar în 1998, un avion american a izbit un teleferic, incident ce a dus la moartea a 19 persoane.