A vrut să se răzbune pe colegul de apartament şi a făcut un denunţ fals că acesta vrea să îl asasineze pe Obama

Data publicării:
obama fb discurs

 

Juan Medina este acuzat că a sunat la poliţie la 29 august, afirmând că fostul lui coleg de apartament este în drum către New York, înarmat cu două puşti de asalt, pentru a-l ucide pe preşedinte, care la momentul respectiv se afla în vizită în această regiune.

Acuzarea afirmă că Medina a făcut acest lucru pentru a se răzbuna pe colegul lui deoarece acestea ieşea cu una dintre prietenele sale. La telefon, el s-a recomandat drept "Hassan" şi a dat adresa prietenului său din Connecticut (nord-est).

Bărbatul a fost arestat miercuri dimineaţa la Yonkers, o periferie a New York-ului, şi a compărut ulterior în faţa unui tribunal federal care l-a eliberat în schimbul unei cauţiuni de 25.000 de dolari.

Această falsă mărturie l-ar putea costa cinci ani de închisoare.

Presupusul suspect l-a denunţat la rândul lui la poliţie pe autorul acestei farse.

Abia după trei interogatorii cu Secret Service Medina a recunoscut că a sunat de pe o cartelă preplătită pe care ulterior a vândut-o.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri