A fost dezlegat misterul morții vedetei de Instagram care a fost găsită dezbrăcată, la marginea unui drum. De ce a murit Alexis
Data publicării:
La aproape 2 luni după ce a fost găsită moartă, complet dezbrăcată, la marginea unui drum, polițiștii din Houston au anunțat că Alexis Sharkey, o vedetă pe Instagram de 26 de ani, a fost ucisă prin strangulare.
Polițiștii au spus că nu au fost făcute deocamdată arestări și nici nu s-au formulat acuzații împotriva vreunei persoanei, potrivit BuzzFeed News.
Numele legal al tinerei era Alexis Robinault.
Sharkey devenit vedetă pe Instagram postând poze cu ținute, machiaj, ieșiri cu prietenii, diverse activități.
În dimineața de 28 noiembrie, trupul ei a fost găsit la marginea unui drum. La acea vreme, polițiștii au spus că trupul ei nu prezenta răni vizibile.
Mama ei a declarat pentru ABC News că fiica ei a dispărut chiar cu o zi înainte. Soțul lui Sharkey, Tom Sharkey, a sunat să spună familiei că nu mai știa nimic de soția sa de vreo 24 de ore, chiar după ce cuplul sărbătorise Ziua Recunoștinței.
După ce trupul ei a fost găsit, Tom a postat imagini cu el și soția lui. El nu a vrut să facă niciun comentariu despre moartea soției.