5 tineri au ieșit vineri seară în oraș, apoi au fost dați dispăruți. După 2 zile, 3 dintre ei au fost găsiți morți

Data actualizării: Data publicării:
colaj cu 5 fotografii
5 tineri au ieșit vineri seară în oraș, apoi au fost dați dispăruți FOTO: Facebook

Polițiștii care erau în căutarea a cinci persoane date dispărute de familiile lor, le-au găsit moarte pe trei dintre ele și pe două grav rănite, la două zile după ce au fost văzute ultima dată în viață.

Poliția din Gwent, Țara Galilor, crede că grupul a fost implicat într-un accident de mașină, potrivit BBC.

Sophie Russon, 20 de ani, Eve Smith, 21 de ani, Darcy Ross, 21 de ani, Rafel Jeanne, 24 de ani, și Shane Loughlin, 32 de ani, au fost văzuți ultima dată sâmbătă dimineață, în jurul orei 2:00, la Cardiff.

Mașina lor a fost găsită de un trecător, la marginea autrostrăzii A48, în St Mellons, luni dimineață. Drumul este o rută importantă spre Cardiff, iar mașina a fost găsită în apropierea unui sens giratoriu aglomerat, într-o zonă împădurită.

Familia și prietenii au făcut apeluri nenumărate pentru găsirea celor cinci, mama uneia dintre fete spunând că i s-a spus la un moment dat să nu mai sune la poliție pentru noutăți.

Sophie Russon este una dintre cele două persoane ajunse la spital și se află într-o stare critică, spune verișoarea ei, în timp ce cei trei morți nu au fost încă identificați.

Un cordon lung de poliție a marcat locul accidentului, care este în mod normal o porțiune aglomerată de autostradă, care face legătura între Cardiff și Newport. Însă mașina a căzut de pe rampă într-o mică zonă împădurită, astfel că a fost camuflată de copaci, chiar dacă era foarte aproape de carosabil.

Poliția încearcă să stabilească exact când s-a prăbușit mașina în acel loc și cât a trecut, de fapt, până când a fost descoperită.

În apropierea locului accidentului, oamenii au depus flori.

O femeie care locuiește în apropiere a spus că mulți oameni au fost șocați după ce au auzit de tragedie. „Nu poți să nu te gândești la chinul prin care au trecut... Ar fi putut fi copiii oricui. Ar fi putut fi ai mei”, a spus ea.

În weekend, familia și prietenii celor cinci dispăruți au făcut apeluri disperate pentru a-i găsi.

Femeile, din Newport, merseseră vineri seara la un club din oraș. Apoi au mers 58 km între-o zonă de agremenent, împreună cu cei doi bărbați. Cei cinci a fost văzuți ultima dată în Cardiff, la primele ore ale zilei de sâmbătă, dar încă nu este clar când s-a produs accidentul.

Mama Sophiei Russon, Anna Certowicz, 42 de ani, a căutat-o disperată zilele acestea, conducând în zonele în care ar fi putut să fie. A sunat la poliție de mai multe ori, iar ofițerii i-au spus să nu mai insiste. „Părea să nu le pese. A trebuit să merg la Cardiff, să le bat la ușă, pentru că pur și simplu nu păreau să considere că acest caz merită investigat”.

Hollie Smith a spus pe Twitter că verișoara ei, Sophie Russon, a fost dusă la spital în stare critică. „Din păcate, trei pasageri au murit și ne gândim la familiile care i-au pierdut”.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu, abandonat în uitare. Infrastructura care...
Digi FM
Calvarul trăit de o româncă în timpul relației cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies...
Pro FM
Dieta care îl ajută pe Sting să arate atât de bine la 73 de ani
Film Now
Zendaya, despre presiunea adusă de faimă: „Nu știu dacă o pot gestiona, am fost mereu un copil timid!” Cum...
Adevarul
Mâncarea care poate provoca cancer după o singură înghițitură. Semnalul de alarmă tras de medici
Newsweek
Ziua când pensia intră pe card în octombrie s-a schimbat. 2.300.000 pensionari sunt vizați
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Detaliul din Titanic pe care James Cameron l-a făcut public după mai bine de 20 de ani: “Uitați-vă cu atenție”
UTV
Au aparut imagini socante de la petrecerile lui P. Diddy. Rapperul a pus o femeie dezbracata pe masa, printre...