42 de oameni au împreună avere cât jumătate din populaţia planetei

Data publicării:
bani aruncati getty
Foto: Gulliver/Getty Images

Prăpastia dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci s-a adâncit şi mai mult anul trecut. 42 de pământeni au împreună avere cât jumătate din populaţia planetei. Sunt două dintre concluziile unui raport făcut de o organizaţie umanitară, cu câteva ore înaintea Forumului Economic de la Davos.

bani aruncati getty
Foto: Gulliver/Getty Images

82% din bogăţia generată anul trecut a mers la cei mai avuţi 1% dintre oameni. Asta în timp ce, pentru jumătatea săracă a populaţiei, adică aproape patru miliarde, viaţa nu a devenit mai uşoară. Aceasta e imaginea de ansamblu a raportului anual publicat de Oxfam.

Averea celor mai înstăriţi 1% dintre oameni a crescut cu 762 de miliarde de dolari anul trecut. O sumă de 7 ori mai mare decât cea care ar fi necesară pentru a pune capăt sărăciei extreme din lume.

De altfel, anul 2017 a însemnat o creştere fără precedent a numărului de miliardari în dolari. La fiecare două zile, a mai apărut unul. În total, Oxfam estimează că sunt 2.043.

De asemenea, raportul arată că 9 din 10 miliardari sunt bărbaţi, iar doamnele rămân mai prost plătite decât domnii. Şi tot raportul OXFAM spune că directorul unei companii din top 5 firme de îmbrăcăminte din lume câştigă în cinci zile cât câştigă toată viaţa lui un muncitor din Bangladesh, adică cel care face astfel de haine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...