Tragedie la un liceu cu internat, din sudul Turciei. 12 persoane, dintre care 11 eleve, au murit, după ce un incendiu a izbucnit acolo. Fetele aveau între 10 şi 16 ani, iar flăcările au curmat şi viaţa unei angajate.
Alte 22 de eleve au scăpat cu viaţă, dar au nevoie de îngrijiri medicale, pentru că au suferit arsuri ori au inhalat fum. Primele indicii arată că focul ar fi pornit de la un scurtcircuit şi a cuprins rapid, clădirea cu trei etaje, din provincia Adana.
Autorităţile turce au arestat şase persoane pentru incendiu. Printre cei reţinuţi se numără directoarea internatului, trei profesori şi alţi doi angajaţi. Ei sunt suspectaţi de neglijenţă soldată cu moartea a 12 persoane, conform News.ro.